duminică, 17 mai 2009

Librarii, Editorii si Cumparatorii




Ai carte, ai parte. N-ai carte, n-ai parte. – spune un vechi proverb romanesc.

În urmã cu cca 7-8 ani, am vizitat pentru prima oarã Viena. Atunci, am putut sã vãd ce înseamnã sã fii o adevãratã capitalã culturalã… Cine a fost şi a intrat într-o librãrie din Viena înţelege ce spun! Nu mai vorbesc cã în scurta mea vizitã, în doar câteva ore de preumblat prin centrul oraşului la pas, am vãzut peste cinci librãrii de carte (şi nu amestecãturã precum la noi!). În douã… am şi intrat! Una din ele… se întindea pe douã etaje. Douã etaje de rafturi cu cãrţi aranjate frumos pe domenii.
Tot în aceeaşi perioadã, am fost şi în Italia. Dacã în Viena (în scurta mea vizitã!) am vãzut peste cinci librãrii (doar în centru!), nu acelaşi lucru îl pot spune şi despre oraşele italiene vizitate de mine, cum ar fi: Roma, Pisa, Bologna, Modena, Florenţa si Veneţia. Aici a trebuit sã-mi lungesc ochii în cãutarea unei librãrii!
Am vãzut câteva.
Doar cã… între librãriile vieneze şi librãriile italieneşti era o deosebire…, cam ca între o carte “legatã” în ediţie Princeps şi una editatã pe hârtie de ziar! În plus, dacã în Viena în patru-cinci ore de vizitat am vãzut cinci librãrii de carte, în Italia am vãzut cinci librãrii in şase oraşe!

Noi… suntem undeva la mijloc! Suntem prea sãraci pentru a fi “ancoraţi” de culturã precum austriecii (spun despre ei, doar pentru cã am vãzut ce se întâmplã în oraşele lor), însã cu mult peste alte popoare.

Cunosc toate spaţiile de vânzare de la noi din ţarã, am cunoscut toţi “vânzãtorii” de carte şi librarii din Romania.

“Vânzãtori de carte” – tot românu’ dornic de caştig imediat care a “simţit” avântul sindromului Sandra Brown.
Am cunoscut şi librari de la care aveai ce invãţa, oameni cu care puteai sta o zi întreagã de vorbã şi nu te plictiseai. Orice întâlnire cu ei era un prilej de încântare spiritualã şi culturalã. Oameni care nu numai cã “trãiau” din carte ci şi pentru carte.

“În faţa unor cărţi câte unul se întreabă: "Oare cine le va citi?" În faţa unor persoane câte unul se întreabă: "Oare ăsta ce citeşte?". Ceea ce-i important, însă, este că se întâlnesc oameni şi cărţi.” – Andre Gide

Au existat şi câţiva care s-au încãpãţânat sã investeascã în amenajarea la anumite standarde a librãriilor. Sunt oameni care au dovedit cã se poate. Cu un management bun, cu o anumitã “parte de înţelegere” din partea editorilor, câţiva au reuşit sã-şi facã câte un “lanţ de librãrii”. Dacã aş face o paralelã între cumpãrãtorul anilor ’90, care dãdea banii pe nimicuri turceşti sau chinezeşti de proastã calitate şi cumpãrãtorul de dupã 2000 care de bine-de rãu, a învãţat cã “este mai ieftin sã-ţi cumperi un lucru scump”, la fel s-a întâmplat şi în cazul culturii scrise.

“O carte prost legatã, am scuturat-o puţin şi ideile au început sã se împrãştie”. – Valeriu Butulescu (1953)

Vremea anilor ’90 a însemnat o “foame avidã de citit”, chiar dacã multe din titlurile editate în acei ani de pionierat ale editurilor particulare din Romania erau de calitate îndoielnicã (atât din punct de vedere al traducerii, al greşelilor gramaticale întâlnite pe tot cuprinsul cãrţii, pânã la aspectul coperţii ori al tiparului).

“Cultura a fost avantajată mai cu seamă de cărţile care n-au adus succes editorilor.” – Thomas Fuller

Dupã 2000…, lucrurile au început sã se schimbe şi în lumea cãrţii. Au început sã aparã titluri din ce în ce mai bune, calitatea şi aspectul cãrţii s-a schimbat în bine. Partea proastã în vânzarea de carte din punctul de vedere al editorilor, este cã încã se “distribuie” cartea în librãrii cu “plata la vânzare”. Nu încerc sã iau partea editurilor, însã librarii şi-au micşorat riscurile cât au putut de mult. Au avut pretenţia la un rabat comercial din ce în ce mai mare, de la un an la altul, în schimb au dorit marfã în continuare în regim de consignaţie.

“Poartã haina veche şi cumpãrã cartea nouã” – Ambrose Bierce (1842-1914)

Singura problemã, a fost, este şi va fi cumpãrãtorul! Cumpãrãtor care poate fi “educat”, însã… din pãcate pentru marea masã de cititori români, nu dispune de “fondurile necesare” achiziţiei de “hranã pentru suflet”. Astfel, s-a ajuns în situaţia în care mulţi dintre librari sã vândã cartea în rate.

“…cãci nu este alta şi mai frumoasã şi mai cu folos în toatã viaţa omului zãbava decât cetitul cãrţilor.” – Miron Costin (1633-1691)

Cel mai trist însã…, a fost momentul în care au apãrut “hoţii la cravatã”. Persoane care toatã viaţa au îndrãgit cartea, care au citit foarte mult de-a lungul vieţii, dar care ajunşi la pensie au constatat cã nu-şi mai permit sã-şi cumpere nici mãcar o carte pe lunã. Alţii, deoarece nu aveau “curajul” sã fure, veneau în librãrie, citeau câteva pagini, apoi cumpãrau douã coli de hârtie de scris ori o felicitare pentru a nu supãra librarul, şi a-l lãsa şi a doua zi sã vinã la lecturã.

“Nu conteazã câte cãrţi ai, ci dacã acestea sunt bune sau nu”.- Seneca (4i.Hr-65d.Hr)

Prin ’99, în faţa depozitului editurii, se opreşte un jeep ultimul model. Din el, se dã jos un personaj. A intrat şi a cerut: Vreau câte o bucatã din tot ce aveţi pe stoc! Mã uit la el, încerc sã pricep ce doreşte domnul, Î-l întreb: Ce anume doriţi? Vã place filosofia, doriţi SF-uri, doriţi dicţionare tematice sau poate romane istorice…? La care el îmi rãspunde: Domnule, ce nu înţelegi? Vreau câte o bucatã din tot ce aveţi pe stoc! Mi-am fãcut o bibliotecã noua, îmi plac cãrţile editate de voi, şi am de umplut cam trei metri de rafturi! Atunci am vândut prima datã carte la metru!În acei ani, “dãdea bine” sã ai în bibliotecã: Enciclopedia Britanicã, Taschen-uri arhitecturale, Ţuţea, Culianu, Iorga, Blaga, Densuşianu, Motru, Vianu (puteţi sã mai adãugaţi, dacã în grabã am omis pe cineva). Câţi dintre cei ce aveau în bibliotecã le şi deschideau? Câţi le şi citeau? Mai era şi nevoie? Intrau oamenii-n casa lor, vedeau rafturile pline…, şi ce ziceau… Bãi, dar ce bãiat deştept este şi ãsta…! Uite la el ce cãrţi citeşte!

Unui "erudit" - Paul Constantin

Şi-a cumpărat mii de volume,
Dorindu–se un mare erudit,
Şi încă-ar vrea să mai adune,
Dar până azi o carte n–a citit.

“Nu întotdeauna înţelepciunea unui om este direct proporţionalã cu volumul bibliotecii sale.” – Valentin Butulescu

Am urmãrit “fenomenul carte” chiar dacã am “ieşit” din aceasta piaţã de ceva ani. Lucrurile se schimbã în bine de la an la an. Au început sã se cumpere din ce în ce mai multe cãrţi, semn al avântului economic al României. Nu ştiu acum ce se va întampla dupã începutul recensiunii economice. Intru şi astãzi cu plãcere în librãrii atunci când am timp, sunt nelipsit din târgurile de carte.

Fluturi..., Fluturi...




Plouã cu soare,
Nimica nu vãd acuma în zare.
Decât soare şi ploi,
Oameni trecând grãbiţi prin noroi.
Aburul pãmântului
Lunecând pe calea gândului.
Figuri întristate
Privind la ploaia ce bate
Necontenit!
Eu stau şi privesc la chipul tãu împietrit.
Speranţe deşarte,
Iubiri sfãrâmate,
Nori şi ploi,
Doar o iubire pentru amândoi.
Picãturi ce-ţi şiroiesc pe trup,
Nu vãd decât un corp lipsit de conţinut.
Poteci îngustate,
Ce gându-ţi abate,
Mintea ce-ţi zboarã spre alte ţinuturi.
Speranţe deşarte cu stoluri de fluturi.