vineri, 31 decembrie 2010

Urarea lu' Nea Popa's


La multi ani cu sanatate,
Sa va dea D-zeu de toate!
Viata lunga…, fericire…,
Sanatate si iubire!
Asta-i urarea lu’ Nea Popa’s…,
De-a rostit-o intr-un glas!

Asta-i urarea lu' Nea Popa's...,
De-a rostit-o intr-un glas!

Un An nou plin de bucurii!

marți, 14 decembrie 2010

Fara... cuvinte!



In fata unui asemenea "fenomen"..., nu poti decat sa ramai cu gura cascata, sa te minunezi... si sa spui:

Ferice de cei ce i-au facut! si...

Bravo lor, bravo lor copiilor!

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Let’s the music play. It’s show time.



O veste bună primită aseară. Un telefon dat unui bun prieten de-al meu într-u împărtăşirea bucuriei. Fin observateur, acesta-mi simte bucuria din glas… şi mă descoase cu repeziciune. Nici nu a trebuit să-I spun mai mult de o frază, pentru a lua decizia.
-          Moşule… aşa ceva se cade a sărbători! Te sun puţin mai târziu să stabilim ce… şi cum!
După circa o oră, mă sună şi-mi comunică ora şi punctul de întâlnire. Odată “gătit” adecvat unei seri de clubbing, plec către locul de întâlnire. Vine omul… mă urc în maşină… şi de la Titan până la Arcul de triumf, cuvânt cu cuvânt l-am pus la curent cu ceea ce se întâmplase. După o scurtă raită dată pe la el acasă pentru a se schimba atât el, cât şi a lui prietenă, face comandă la taxi, deoarece… nu se cade să mergi să petreci o seară-n club şi să nu bei şi tu acolo… măcar o bere! Ne urcăm în taxi, şi… decide:
-          Music Club!
Mmmm… E de bine, zic eu. E vineri seara, şi aşa cum ştiam, joia, vinerea şi sâmbăta se cântă live, iar trupele ce se produc aici sună într-un mare fel! Clubul l-am descoperit acum cca 3 ani, la ziua unei foste colege de-a noastră, pentru că noi pe lângă faptul că am copilărit, la un moment dat am şi lucrat împreună. Pe lista mea de cluburi în care am fost şi am petrecut, Music Club se află de departe pe un onorant loc 1. Locaţie centrală, trupele sunt nemaipomenite, atmosfera creată de muzica live este specială, preţuri accesibile, într-un cuvânt locaţia ideală petrecerii unei seri dintr-un sfârşit de săptămână. Numai că… odată ajunşi la intrare, am fost întâmpinaţi de o persoană ce ne-a înştiinţat cu părere de rău că clubul este închiriat pentru o petrecere privată…
Am făcut stânga-mprejur… şi după ce-am dezbătut având la alegere între două locaţii, am plecat spre o altă locaţie frecventată de noi în timpul iernii. Ne-am decis asupra clubului:
Aici, spre norocul nostru, singura problemă a fost alegerea mesei la care să stăm. Până la urmă ne-am decis asupra unei mese aflate tocmai în spatele sălii, în zona de dănţuială. Clubul cam gol faţă de vremurile când îl frecventam noi. S-a mai amenajat câte ceva…, stilul de muzică a rămas cam acelaşi, preţurile… la fel! Numai că… la capitolul atmosferă… un mare minus! La orele 23, vinerea, în mod normal nu prea mai găseai o masă la care să te aşezi. Acum… începând de la intrarea în club, de la prima sală şi până în spate, în fiece zonă era câte o masă liberă. Deh… Alte vremuri! În zona unde am preferat să ne aşezăm, era un mare grup ce se zbânţuia în ritmul coverurilor după muzica anilor 70-80, prelucrări după melodii de mare success ale lui Tom Jones, Michael Jacson, Goombay Dance Band, Prince, Ricchi e Poveri ori Depeche Mode. Pe la 1 jumătate… după două beri şi un pic de mişcare, după ce cheful se cam spărsese odată cu plecarea multora din club, al meu bun prieten zice:
-          E vremea să mergem în altă parte! Aici… Gata! Mergem în Twice!
Am plecat noi uşurel printer picăturile de ploaie ce cădeau neîncetat peste capital de câteva ore bune. În Twice nu fusesem niciodată, singurul lucru pe care-l ştiam despre această locaţie era că era clubul preferat al nepoatei mele de are 20 de ani. În rest nimic! Când… ce să vezi! Faţă de ultima ieşire a prietenului meu în Twice, clubul îşi schimbase denumirea. Acum acolo fiind:
-          Kulturhaus!
Ce mă interesa că se numeşte Twice sau Kulturhaus. Important era să ne simţim bine. Aşa că am decis să intrăm să vedem ce se petrece. Când colo… nebunie de la intrare. Trebuia să-mi dau seama odată ce a mea nepoată este înebunită după această locaţie. Băieţii cu ceafa groasă urmăresc tot ce se întâmplă. Nu ne-ntreabă nimeni de sănătate, drept pentru care ne strecurăm cu greu printre valurile de puşti ce urcă sau coboară pe scara de acces. Reuşim într-un final să ajungem la subsol. Totul… full! Nu aveai loc să arunci un ac! Puştimea ţopăia de zor. În aer plutea un abur cald într-o atmosferă încinsă de atâta transpiraţie. Am “aruncat” un ochi, şi am “fugit văzând cu ochii”. Nu ştiam cum să ajungem mai repede afara la aer curat. Ne-am aruncat repede-ntr-un taxi cu direcţia:
-          Stuff!
Deşi nu mă mai aşteptam să-l mai găsim deschis odată cu începerea şantierului de lărgire şi construcţie a noului bulevard Uranus, după parcurgerea a câţiva metri prin gropi pline de apă şi noroaie, am intrat în atmosfera libertină şi a spiritului Vama Veche. Aici ne simţim iarăşi în largul nostru pe ritmurile celor de la Gabi Luncă vs Prodigy, Queen, Vama Veche, UB40 sau Billy Idol. Aici… altfel se “unduiesc” fetele. La o masă într-un colţ, una înaltă şi subţirică ca o trestie, se încolăceşte ca un şarpe pe trupul unuia cu ochelari, ce pare a fi doar un pămpălau prostit de o fufă. Pe la 3 jumate, ne strângem catrafusele şi o luăm uşurel spre căşile noastre.   


Music Club – chiar dacă era închis datorită unei petreceri private, rămâne locaţia ideală pentru mine.
Armada – Hmmm… Din păcate, a căzut în top. Datorită deschiderii a multor locaţii în zona Centrului vechi al capitalei (probabil!), nemaivorbind că pe mine mă enervează crunt toaleta ce este aflată la “înălţime” şi care nu a fost niciodată foarte curată, a pierdut din clientelă, fapt ce are mari repercursiuni în atmosfera pe care te aştepţi să o găseşti în interiorul aceste locaţii.
Kulturhaus – un lucru este clar. Nu este pe “gustul” meu, ceea ce înseamnă că nu voi mai călca p-acolo. Pentru puşti poate să fie o locaţie ideală. Pe mine nu m-a “prins” nici măcar muzica de acolo.
Stuff – Chiar dacă nu am mai fost demult, chiar dacă nici aici nu am găsit foarte mulţi “petrecăreţi” (poate şi datorită faptului că am ajuns undeva în jurul orelor 2 din noapte), rămâne o variant foarte bună pentru petrecerea unei seri.

În ciclul “Trăirile lu’ Popa’s”, mai puteţi citi:
Eu 

vineri, 3 decembrie 2010

La ceas aniversar




A mai trecut un 1 Decembrie, prilej de sărbătorit pentru poporul român.
  
Preşedintele
Onor Preşedintele „nostru al tuturor românilor” a decis că ar fi mai bine de s-ar da „un pic” plecat din ţară. Vremurile când ieşea cu „pieptu-i dezgolit” în faţa adulatorilor pentru a face o baie de mulţime demult sunt duse... Acum, într-o Românie dezbinată între adulatorii portocalii şi antibăsescieni, într-o Românie ce a ajuns la punctul de fierbere după un an de degringoladă politico-economică din care poporul nu mai înţelege mai nimic, după un an în care statul nu s-a făcut remarcat decât prin multiplele îndatorări ale ţării la FMI şi tăieri de salarii ale bugetarilor, după ce în ultimele luni s-a confruntat cu ample manifestări de stradă, dându-şi seama că vremea „băilor de mulţime” este demult apusă, Preşedintele nostru a preferat să plece din ţară în loc să sărbătorească alături de poporul său.
Băse’ a preferat să dea o fugă până-n Afganistan pentru a primi onorul de la militarii români dizlocaţi în teatrul de operaţiuni de la Kabul şi a-i anunţa că vremea retragerii este încă îndepărtată, pentru ca mai apoi să se deplaseze la un obscur summit al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Este pentru prima oară în istoria României post-decembriste când Preşedintele lipseşte de la manifestările prilejuite de Ziua Naţională a ţării.
Aşa cum îi stă bine unui „adevărat scorpion”, Băse’ continuă pe linia divide et impera şi decide că cel ce este demn să primescă onorurile în faţa Arcului de Triumf să fie Boc, şi nu Geoană cel îndrituit de drept conform Constituţiei în vigoare. Pentru „Primul marinar” al ţării, pentru încă odată se adevereşte faptul că Legea fundamentală a ţării, nu este altceva decât o lege ce poate fi interpretată după bunul plac al domniei sale. O astfel de manifestare... nemaiavând-o decât Ceauşescu în 1989 atunci când la plecarea în Iranul „preten”a decis să  lase prerogativele conducerii ţării consoartei sale Elena Ceauşescu. Cu doar un an în urmă, tot la Arcul de triumf, şi tot cu prilejul sărbătoriri Zilei Naţionale, Băse’ a decis să-i întoarcă curul atât lui Iliescu, cât şi lui Constantinescu, doi foşti Preşedinţi. A dat dovadă şi atunci de o lipsă crasă de un elementar bun simţ. Chiar de îţi porţi războiul personal cu persoanele în cauză, rangul nu-ţi permite să faci astfel de gesturi. Sunt totuşi doi foşti înalţi demnitari. Este de bun simţ, ca măcar în astfel de momente la ceas aniversar, să laşi la o parte animozităţile şi să saluţi chiar şi oponenţii. Dar el..., el nu poate! El nu este decât un răzbunător! Totuşi... nu pot să nu mă întreb el cum s-a simţit atunci când s-a „umplut de respect” din partea lui Sarkozy, după ce aceasta nervos i-a întors curul lăsându-l pe Base’ să vorbească de unul singur.   

Primul ministru   
Boc „îşi umple frigiderul de carne” la manifestările de la Arcul de triumf, puţinii prezenţi din cauza vremii neprielnice alegând să-l huiduiască din toţi rărunchii. Rămâne acelaşi personaj hulit şi căruia i se poate imputa doar micimea sa (atât sufletească cât şi trupească). Odată primită porţia de huiduieli şi sudalme, a plecat în mare grabă sprea a inaugura două porţiuni de şosea de centură, una la Bucureşti iar cealaltă la Sibiu, şosele ridicate la rang de autostradă şi adunate ca şi număr de kilometri la măreţele realizări băsesciene. Mai nou, Primul ministru oferă „pomeni” din Fondul de rezervă al Guvernului ce însumează peste 9 mil EUR, unor conducători de judeţe din rândul membrilor de seamă ai PDL.
Într-o perioadă de criză în care veniturile bugetarilor s-au redus chiar şi cu 60%, într-o perioadă în care s-au făcut foarte multe restructurări, acum când indemnizaţiile pentru creşterea copiilor ce se dădeau mamelor urmeaza să fie micşorate, acum când..., Primul Ministru îşi permite să arunce-n stânga şi-n dreapta cu milioane de EUR în speranţa că aceştia îi vor fi alături atunci când va depune în Parlament Proiectul de Buget pe 2011. În acelaşi spirit „econom”, Parlamentul îşi votează mărirea bugetului pentru anul 2011, alocând sume cu mult mai mari decât în anii anteriori pentru deplasări în străinătate, pentru consumabile sau mobilier. Dacă mai era nevoie, pentru încă odată s-a adeverit faptul că... doar pentru unii este valabilă situaţia economică precară a ţării. Alţii... se pot lăfăi în voie! Pentru un proiect sau pentru o descoperire revoluţionară nu se mai găsesc bani. Pentru cercetare sau educaţie, nemaivorbind de sistemul sanitar, bugetul este în scădere de la an la an. Există totuşi un minister care are parte de un buget mărit. Bineînţeles... este ministerul lui madamme Udrea, pentru ca mai apoi, peste doar 1 an madamma în cauză să vină şi să facă bilanţul numai cu „succesuri” pe tot planul!
În loc să se mărească capacitatea de absorbţie a Fondurilor Europene, Guvernul nu face mai nimic în acest sens. De ce? E foarte simplu! În cazul Fondurilor Europene, există controale la sânge, chiar şi la 5 ani de la primirea banilor! În caz că eşti prins cu „fofârlica”... dai banii repejor inapoi! Pai... de asta au ei nevoie? Ei au nevoie doar de bani! De bani ce nu pot fi urmăriţi, bani cărora li se poate şterge repede urma către buzunarele lor. Căci... nu-i aşa? Procentul de 20% din valoarea banilor încasaţi trebuie „reîntorşi” către cei ce au dat aprobările!

PDL
În consens cu înjurăturile şi huiduielile primite de Boc la Bucureşti, la Alba Iulia „portocalii” au fost identic întâmpinaţi de poporul ce s-a săturat să tot trăiască bine, aşa cum le dorea Preşedintele la preluarea întâia dată a mandatului prezidenţial. Cu doar câteva zile în urma zilei naţionale, în 21 decembrie, odată cu deschiderea oficială a Serbărilor Unirii, pe Catedrala Încoronării din Alba Iulia era arborat tricolorul cu patru culori de către conducerea portocalie de la cârma oraşului. Astfel, în consens cu acţiunile Preşedintelui pentru care Constituţia acestei ţări poate fi interpretată după bunul plac... şi membrii partidului pe care-l conduce „din umbră” acţionează în consecinţă. Ce mai contează că în Constituţie este stipulat că steagul României este format din 3 culori... Dacă ei sunt la putere, dacă ei conduc ţara, atunci şi steagul trebuie să conţină pe lângă culorile de bază (tradiţionale)...  şi portocaliu!
Ceva... totuşi „a lipsit” în aceste zile! A „dispărut” din prim-planul pomenilor tradiţionale ocazionate de ziua naţională. Madamme Udrea, ţiitoarea preşedenţială, a ales să sărbătorească alături de membrii partidului la sediul PDL Bucureşti, speriată fiind de posibilitatea oprobiului public. Partidul... scade! Scade vertiginos în sondaje, scade şi încrederea populaţiei în capacitatea Premierului de a gestiona cu bine catastrofa economică. Preşedintele este în cădere liberă! S-a săturat poporul de acest infam.

Poporul
După un an crunt, după un an marcat de reduceri salariale, indemnizaţii, sporuri şi alte stimulente, poporul nostru cel „credincios”, s-a aruncat cu o foamete barbară-n cârnaţii şi micii asortaţi cu garnitură de fasole, sau în sarmalele ce tocmai de post nu erau. Românul tot mai sărăcit a uitat de postul crăciunului şi s-a bulucit la pomenile „electorale”, în încercarea de a-şi potoli foamea pentru o zi. S-au săturat să roadă tot anul „oase goale”, iar „ciolanul” să fie rezervat doar de cei aflaţi la conducerea ţării... Dat fiind acest prilej... şi aceste pomeni... au lăsat la o parte credinţa şi postul crăciunului, s-au rugat să le fie iertate păcatele şi s-au înghesuit la cozile formate-n faţa ceaunelor.

Televiziunea
Pentru o zi, din emisiunile posturilor tv au dispărut crimele odioase, ştirile morbinde lăsând locul promovării românilor de seamă, al oamenilor care (odată) au însemnat şi au făcut ceva pentru această ţară, oameni care au făcut mai multe pentru acest popor decât va face dar care în zilele de astăzi sunt „scoşi de la naftalină” doar în astfel de momente. Aş vrea ca-n fiecare lună să fie măcar o singură zi în care să nu se arate crime, bătăi, accidente mortale şi alte can-can-uri de-ale paparazzi-lor, şi să fie promovate adevaratele valori ale acestei societăţi. Oriunde te uitai, vedeai un program sărbătoresc, peste tot erau programe de divertisment, iar la televiziunile de nişă locul talk-show-urilor era luat de incursiuni printre vieţile românilor de pretutindeni, printre cazuri ale unor mari valori în ale medicinei ce au ajuns să-ţi trăiască ultimele zile din viaţă cu gândul la evacuarea din Spitalul în care au muncit, din Spitalul în care au făcut zeci de mii de operaţii. Sportivi care odinioară ne-au reprezentat ţara, medici ajunşi la pensie şi aruncaţi precum organul bolnav este extirpat din organism, cercetători, artişti, actori sau militari de carieră, toţi au un lucru în comun! Acum... sunt la pensie! Au devenit nişte rebuturi, sunt nişte persoane cu „nevoi speciale”... Iar ei, în loc să primească onorul pe care-l merită, primesc un singur drept! Dreptul la moarte! Nu au bani destui să se mai întreţină, nu au banii necesari achiziţionării de medicamente.

Sunt doar nişte eroi părăsiţi de ţara lor! O ţară dezbinată, o ţară cuprinsă de ură, condusă de un Guvern incompetent şi un Preşedinte jucător-machitor!          

În ciclul “Ţara lu’ Popa’s”, mai puteţi citi:

marți, 30 noiembrie 2010

Avanpremiera la ce va sa vie maine...



Maine..., ca-n fiece an de la o vreme-ncoace, voi fi prezent in primele randuri la defilarea prilejuita de sarbatorirea "Zilei Nationale a Romaniei". Voi fi acolo cu Maria, fata mea ce are acuma 10 ani. Voi fi acolo impreuna cu ea, asa cum ar trebui sa fie toata tara in strada intr-u sarbatorirea acestui neam. Incerc sa-i "inoculez" sentimentul patriotic, asa cum si mie mi l-au "inoculat" cei dusi acum spre cele vesnice. Am inceput sa ma duc cu ea de cand avea 2 ani, fie ca afara a fost un ger de crapau pietrele... fie ca a fost ceva mai cald. Acum... singura cere! De cum se apropie luna decembrie, incepe sa ma "toace marunt si des". Mergem la defilare... nu? Mergem! Cum sa nu!

Mergem sa vedem cum va fi deschisa parada militara,
 Mergem sa vedem purtatorii de steaguri,


Mergem sa vedem masinile aflate-n dotarea armatei,












Mergem sa vedem "senilatele" mai mici sau mai mari,








 


Mergem sa vedem "purtatoarele de rachete",

 





Mergem sa vedem TAB-urile,









Mergem sa vedem "fetele-n uniforme militare". Mariei ii plac foarte mult.






Mergem sa-i vedem pe cei din "Garda de onoare",



Nu plecam pana nu vedem si incheierea Paradei odata cu trecerea Fanfarei militare...





Maine vom fi acolo! Vom fi in zona Bulevardului Kiseleff. Nu vom prefera sa stam in fata televizorului oricat de frig va fi afara. Odata-n an... este pacat sa nu vezi o astfel de manifestare.
Trag speranta... ca maine nu voi vedea steaguri tricolore cu un adaos portocaliu pe ele! Steagul neamului nostru romanesc nu are decat 3 culori!
(Pozele fac parte din arhiva personala)


În ciclul “Ţara lu’ Popa’s”, mai puteţi citi:

joi, 25 noiembrie 2010

Ziare şi pensionari



Ziare de dimineaţă, ziare de seară. Ziare financiare, ziare economice, ziare imobiliare, ziare de politică, ziare religioase, ziare locale sau ziare naţionale, ziare de sport, ziare de anunţuri, can-can, tabloide, cotidiene, săptămânale, magazin. Ziare de opinie, ziare cu programe TV sau jocuri Sudoku, ori... rebusuri şi integrame . Ziare cu inserturi, ziare la pachet cu cărţi, ziare la pachet cu jucării, ziare la pachet cu promo-uri de la producători de şampoane, ziare cu demo-uri de jocuri PC, ziare la pachet cu CD-uri de muzică, ziare la pachet cu DVD-uri cu filme sau DVD-uri National Geografic...
Ziare!
Multe..., de nu mai au loc pe tarabe sau chioşcuri. Oferta-i variată şi pentru toate gusturile. Orice-ţi doreşti poţi să gaseşti, numai...
Bani să ai!



Cu mulţi ani în urmă, când au început primele probleme în economie, când preţul cărţilor a „explodat”, primii afectaţi au fost marea masă a pensionarilor. Din păcate, oameni ce au trăit cu lectura, oameni care de-lungul întregii vieţi au citit foarte mult (ce li s-a dat voie!), s-au trezit dintr-odată în faţa unei avalaşe de titluri noi, de cărţi pe care ar fi dorit să le citească... dar nu mai aveau cu ce să le cumpere! Pensiile mici, cheltuielile mari de întreţinere, precum şi hrana tot mai scumpă, au făcut ca bugetul acestei categorii a populaţiei să fie tot mai afectat, ceea ce a condus într-un mod firesc la tăierea de pe lista de cumpărături a cărţilor...
Soluţia găsită în cazul cărţii?
Am găsit într-o librărie din Giurgiu, cea mai mare în acele timpuri (acum fiind desfiinţată din raţiuni economice), „cititorii” care veneau... luau din raft cartea, citeau zece-douăzeci de pagini..., o puneau la loc, iar mai apoi se îndreptau către casă de unde „cumpărau” un creion sau un plic... Şi asta se întâmpla zilnic până terminau cartea.
Într-o altă librărie mare, de data asta din Bucureşti, au fost detectaţi foarte mulţi pensionari la ieşirea din librărie cu cărţile ascunse prin haine sau genţi. Mare parte din ei... intelectuali! Roşeau, le dădeau lacrimile şi-şi motivau acţiunea plângând.
-          Ce să fac, dacă după o viaţă petrecută la catedră, nu-mi mai rămân bani să-mi mai permit achiziţionarea cărţii mult dorite?
Unii librari, asta în zonele unde toată lumea se cunoaşte cu toată lumea, au ajuns să vândă cartea „pe caiet”, într-un soi de cumpărare în rate! În acest fel aveau de câştigat şi pensionarii... şi librarii, tot mai afectaţi şi ei de vânzările din ce în ce mai mici...



În cazul ziarelor, norocul pensionarilor s-a numit... apariţia ziarului Compact sau Ring mai apoi, precum şi ediţia de seară a ziarului Adevărul. Norocul lor a fost apariţia acestor ziare... ce sunt gratuite! Dacă înainte de bine... de rău, dacă nu îşi puteau permite o carte, puteau să-şi cumpere şi să citească măcar un ziar, în zilele de astăzi au ajuns să nu-şi mai permită nici măcar acest lux...

Aşteptam să vină notăriţa la cabinet, undeva prin zona bulevardului Ion Mihalache. La un moment dat, apare un moşulică simpatic cu un teanc de ziare. Dornic fiind el să mai schimbe o vorbă cu cineva, dacă tot m-a prins stând în scară... a început să-mi spună care-i activitatea lui zilnică. Aşa am aflat că toată viaţa lucrase în aer liber, făcuse multă mişcare şi astfel acum chiar de se apropia cu repeziciune de vârsta de şaptezeci de ani, era încă „vânos şi în putere”! Zi de zi, atunci când ştia că se apropie ora de adus ziare d-astea gratuite colea la metrou, se înfiinţa la staţie, şi de cum le descărca cel de la aprovizionare, lua un teanc, cât să le ajungă şi celorlaţi pensionari din bloc ce nu erau atât de norocoşi ca el. Uite-aşa se ducea zilnic, le lua şi le punea în cutia poştală a celor ce nu se puteau deplasa, să mai citească şi ei câte-un ziar. Să le citească, şi apoi să le recicleze. Da! Să le recicleze! Că ei... aşa s-au învăţat. Ba să pună ziarul în găleata de gunoi acolo pe fund pentru a nu se lipi gunoiul de găleată, ba să cureţe cartofii pe ziar, ba să folosească ziarele în cămară pe rafturi în lipsa colilor albe, ori poate să mai împacheteze şi ei câte ceva acolo... pe lângă casa omului.
Atunci..., am stat şi m-am gândit la toţi moşuleţii pe care-i vezi forfotind pe la metrou atunci când se aduc ziarele, fie de-i dimineaţa la Ring... fie de-i seara la Adevărul! Singura lor problemă este faptul că locurile speciale unde sunt puse aceste ziare... este după aparatele de validare a călătoriei cu metroul. Iar ei..., unde Dumnezeule să mai meargă cu metroul? Şi atunci... trebuie să apeleze la bunăvoinţa celor ce trec de „barierele necruţătoare”.
-          Domnu’!
-          Domnu’... dacă nu vă deranjează, îmi aduceţi şi mie un ziar după ce intraţi? Vă rog mult de tot...! 

În ciclul “Ţara lu’ Popa’s”, mai puteţi citi:
(Dez)Echilibru în natură 
Librarii, Editorii şi Cumpărătorii  
Rezolvarea ”Problemei Pensionarilor”  
Munca la români