miercuri, 27 octombrie 2010

Syntax Error

(Nu am Apple ci Dell Inspiron 1501..., dar imaginea este sugestivă)

În urmă cu o săptămână...

Lunea dimineaţa am programată actualizarea programului antivirus, urmată de o scanare automată a laptop-ului. M-am oprit asupra Microsoft Security Essentials, mai ales că Windows-ul este licenţiat. Miercurea trecuta, mă pun dimineaţa în faţa laptop-ului şi am surpriza de a constata toate icon-urile programelor aflate pe desktop schimbate! La Mozzila era icon-ul My Documents, la My Computer era icon-ul Skype, la Winamp era icon-ul Yahoo Messenger, fişierele de tip .doc aveau icon de Glary Registry Repair, şi... tot aşa! Ma uit..., analizez..., şi trag concluzia:
-          Ăsta..., lucru curat... nu este!
Deschid repejor antivirusul, şi dau o scanare rapidă. Niica! Stare computer – Protejat! Nu există elemente răuvoitoare – „În timpul scanării nu a fost detectată nici o ameninţare pe computer”. Hmmm... Mă apuc şi dau o actualizare, iar apoi dau o scanare full. Ups! Îmi apare de trei ori Exploit:Java/CVE , şi odată TrojanDownloader:Java/Rexec.B (Nivel alertă: Sever). Mă liniştesc însă atunci când văd: Acţiune întreprinsă – Eliminat.
-          Hai c-am scăpat şi de astă dată!

Ieri dimineaţă...



Bag eu un surf pe căile net-ului. Nici bine n-apuc să umblu prin vreo două pagini, şi se blochează laptop-ul. Deh, zic eu, se mai întâmplă şi la case mai mari! Hai că-i dau un Ctrl+Alt+Delete, intru-n Task Manager şi văd pe unde s-a blocat. Aşi! Păi... ce era după mine? N-am ce face şi îi dau o resetare... Hard! Apăs „botonul” de On-Off, aştept să se încarce sistemul de operare, şi reiau „surf-ul”. Asta..., bineînţeles doar pentru circa 2 minute, după care... se blochează iarăşi! Hmmm... Stai că-i bai mare! Refac paşii, restartez iarăşi din „boton”, actualizez antivirusul şi îi dau o scanare full. Niica! „În timpul scanării nu a fost detectată nici o ameninţare pe computer”.  Măi să fie! O fi fu-n program supărat? Intru în Add/Remove Programs, mă uit p-acolo şi văd un program cu numele Dealio Toolbar. Ce dracu o mai fi şi ăsta? Hai să nu mă apuc eu să-l dezinstalez direct, şi mai bine să caut pe Sf. Google să văz ce-i cu el. Nici n-apuc bine să tastez..., şi văd ca cineva înaintea mea tastase Dealio Toolbar Spyware. Eeeee... asta-nseamnă ca.i bai mare! Intru prin rezultatele afişate şi aflu că-i un program... cam maliţios de felul lui, care cam cu asta se ocupă! Blochează calculatorul şi Task Manager-ul. Dezinstalez repejor programul, dau iar scanare. Niica! Hmmm... Caut repede o variantă de Scan Online. Mă opresc asupra celui de la F Secure. Dau o scanare cu el, şi... găseşte şase fişiere cu probleme. Numai că... ajuns la 99%, s-a blocat!
-          Hai c-am dat de dracu! Iaraşi trebuie să-mi duc laptop-ul la bunul meu prieten de lucrează pentru cei de la Microsoft. Iarăşi ajung la „Doctorul de software” şi mă face în tot felul (până-i trece!).
-          Mai bine..., hai să văz io de găsesc ceva să mă ajute!
Caut prin rezultatele afişate despre acest program..., şi găsesc rezolvarea pe forumul celor de la Softpedia. Nu eram singurul ce o păţisem cu acest program şi probabil... nici ultimul! Citesc şi aflu că pentru început ar trebui să descarc HijackThis (program de diagnostic pentru PC), apoi sunt îndrumat despre paşii ce trebuiesc urmaţi pentru a posta un log complet, log ce va fi interpretat de o persoană autorizată. Păi… să-I dăm drumul! Urmez paşii, descarc programul, î-l rulez, îmi dă rezultatul, postez pe forum şi… mă pun pe aşteptat. După circa o jumătate de oră… a sosit şi răspunsul mult aşteptat.

Apoi scaneaza....

Descarca
Dr.Web CureIt! 6.00.4
Scoate cablul de Internet, opreste protectia real-time(scutul) a antivirus-ului instalat pe PC si scaneaza full cu acest utilitar.
Restart, activeaza protectia antivirus, conecteaza cablul de internet.”

*** Răspunsul a fost ceva mai pe larg, pentru a fi mai pe înţelesul unei persoane ce nu este un mare profesionist.



Uite-aşa…, după mai bine de 12 ore, am reuşit cu ajutorul celor de la Softpedia rezolvarea unei problemă care “m-ar fi ţinut pe tuşă” cel puţin 24 de ore. A durat scanarea cu Dr.Web Curelt! Mai bine de 3 ore…, dar a meritat! A mai găsit înca fo 6  alte “probleme” decât ştiam…

Acum… am iarăşi un laptop ce rulează fără problem… Zbârnâie!

Mulţămesc de ajutor Forum Softpedia!
Mulţămesc de ajutor “persoanelor autorizate” ce răspund la problemele celor ce scriu pe acest forum, precum şi pentru promtitudinea lor!

În ciclul “Trăirile lu’ Popa’s”, mai puteţi citi:




luni, 25 octombrie 2010

Coincidenţă... sau Pură întâmplare?



În urma cu ceva ani...
Eram în căutarea unui loc de muncă. După o lungă experienţă în vânzări de ”hrană spirituală”, după o ascensiune pe cale ierarhică, ajunsesem într-o poziţie finală. Mai sus de atât... Nu se mai putea! În plus, simţeam că mă „învârt în cerc”. Drept pentru care, am zis că a sosit timpul pentru o nouă provocare. Aveam nevoie de o confirmare într-un domeniu nou pentru mine.

În urma aplicării pe un site de specialitate pentru un post de Key Account Manager, mă trezesc că sunt invitat la un interviu. La ora specificată..., sunt deja în faţa Managerului. După câteva întrebări puse de acesta cu referire la activitatea mea anterioară, mă văd nevoit să-l întreb care este gama de clienţi, cum este structurată distribuţia, care este logistica, tendinţele pieţei, precum şi multe altele pentru care doream răspunsuri, pentru a-mi face o idee despre Manager, despre stilul şi maniera de conducere a acestuia, precum şi despre situaţia din acel moment a societăţii respective. Marele meu „noroc”, până în acel moment, mizase doar pe două canale de distribuţie: Hypermarket/Supermarket şi reţele de benzinării. Tot ce însemna reţea de Retail clasică... lipsea cu desăvârşire. În afara a câtorva magazine de specialitate, şi acelea din Bucureşti... în rest nimic! Îmi aşez eu gândurile în ordine..., îmi fac repede câteva calcule estimative..., şi mă pun pe expus viziunea mea de dezvoltare, despre cum văd eu paşii de urmat, precum şi ordinea acestora. Stă Managerul şi-mi ascultă scurta mea expunere, iar într-un final îmi spune că mai are câteva interviuri de ţinut, dar în maxim trei zile voi primi un răspuns.
Ce pot să vă mai spun decât că..., nu au trecut nici măcar trei ore, nu am reusit nici măcar să ajung acasă, şi am primit telefon de la acesta, interesat fiind de posibilitatea mea de a începe cât mai repede. Dat fiind că eram „liber”, m-am prezentat la servici de a doua zi. La prima oră a primei zile de muncă, am „negociat” salariul, comisioanele si bonusul de performanţă. Am decis de comun acord să încep pe un palier salarial mic, urmând ca în funcţie de performanţele obţinute să renegociem salariul după şase luni. Totodată, am decis ca în primă fază să mă ocup exclusiv de deschiderea de noi magazine pe segmentul Retail, urmând ca eu să negociez contractele, eu să fac propunerile de comenzi, şi... tot eu să le livrez marfa. Altfel spus... Eu să centrez, şi tot eu să dau cu capul!
În acel moment, în cadrul acestei societăţi exista o persoană de sex feminin ce deţinea funcţia de Director vânzări, dar care nu putea face faţă tuturor cerinţelor dat fiind volumul mare de muncă şi al problemelor ce trebuiau rezolvate cu prioritate. După o scurtă perioadă de acomodare precum şi de cunoaştere între noi, în urma unor discuţii purtate în trei (Managerul şi noi, cei doi cu funcţii de executiv), s-a ajuns la concluzia că pentru a pune lucrurile la punct într-o perioadă cât mai scurtă..., mai era necesară încă o persoană. Aşa a apărut şi a treia persoană cu funcţii executive.
Şansa a făcut să facem o foarte bună echipă împreună. Într-o primă fază, ea a rămas doar cu reţelele mari de Hypermarket/Supermarket, el a preluat reţelele de benzinării, iar eu m-am ocupat în continuare cu deschiderea de noi puncte de distribuţie. După mai puţin de trei luni de activitate, în urma apariţiei primelor rezultate pozitive, am fost invitaţi la o şedinţă ad-hoc mai aparte dată fiind locaţia... un restaurant. Acolo, după ce am vorbit despre ce s-a întâmplat în scurta perioadă de lucru în acea echipă, după ce ne-a mulţumit pentru foarte bune rezultatele obţinute într-un timp foarte scurt, ne-a înmânat fiecăruia câte o decizie. Era o decizie de mărire de salariu postdatată (cu aplicabilitate de la începutul anului următor), cu antetul firmei şi semnătura domniei sale. Ce să vă spun..., decât că toţi trei am făcut ochii cât cepele! În cazul în care atingeam targetul propus..., salariul nostru se mărea de patru ori. Salariul! Nemaivorbind de comisioane şi alte bonusuri. Vă daţi seama ce însemna asta pentru noi, vă daţi seama cum am primit această decizie.
Ce să mai spun decât că... vreme de şase luni am tras ca nebunii! Astfel că la bilanţul de la crăciun situaţia stătea cam aşa:
-          Dacă la momentul angajării mele în cadrul societăţii 100% vânzări erau făcute pe două canale de distribuţie, la sfârşit de an reţeaua înfiinţată de mine aducea cca 30% din „tort”, nemaivorbind că acest lucru era făcut de un singur OM ce făcea Van-sell.
-          Targetul nu doar că fusese atins, aveam chiar şi o depaşire.    
-          CA s-a mărit considerabil pe fondul creşterii vânzărilor pe segmentele vechi, la care se adăuga şi segmentul nou condus de către mine.

Vă daţi seama cum am aşteptat începutul noului an, moment în care ar fi trebuit să intre în vigoare deciziile de mărire de salariu! Ne făcusem treaba, ţintele asumate erau depăşite, acum urma să ne primim recompensele meritate.
Numai că..., în „dulcele spirit românesc” atunci când am deschis discuţia despre mărirea de salariu promisă în urmă cu mai bine de şase luni, decizie ce fusese semnată de el în caliate de Manager General, ni s-a spus că acestea nu pot fi onorate. Singura mărire pe care ne-o putea oferi... era de un milion lei. Atât! Am stat, am analizat şi i-am spus că în aceste condiţii eu nu mai pot colabora. Chiar dacă nu aş fi luat în calcul acea decizie, tot ar mai fi existat între noi o alta din momentul angajării mele, care spunea că dupa şase luni de la începerea activităţii mele se va face evaluarea performanţelor şi se va renegocia salariul... Am plecat de acolo cu un gust amar. După o bună perioadă de „tras pe brânci”, atât eu, cât şi ceilalţi doi colegi de-ai mei cu care făceam echipă în conducerea departamentului vânzări, ne simţeam înşelaţi în aşteptările noastre, ne lăsaserăm păcăliţi şi umiliţi la modul cel mai urât cu putinţă. Nu ne mai rămânea decât mulţumirea sufletească a lucrului bine-făcut! Atât!



După mai puţin de trei luni de la plecarea mea, a plecat şi a doua persoană din conducere. A mai rămas doar cea pe care o găsisem eu acolo atunci când am început activitatea. Ea..., a plecat după aproape un an, luată fiind de cel ce plecase după mine. Ei au ajuns să facă iarăşi echipă, dar într-o altă firmă. Noi, chiar dacă plecasem care-încotro fiind implicaţi în alte proiecte, am păstrat legătura. Bunele rezultate obţinute împreună ne-au sudat ca şi echipă de vânzări. Ne-am mai văzut la câte o cafea, am mai schimbat impresii, ne-am mai adus aminte de activitatea noastră comună şi de modul în care ne rezolvam problemele.
De-alungul anilor ce au trecut, în câteva rînduri au încercat să mă momească să mă alătur lor la firma unde lucrau. Dată fiind implicarea mea într-o serie de proiecte ce-mi erau „de suflet”, nu i-am urmat în acele momente. Anul acesta, mi-au făcut o nouă propunere. Tocmai ce se luase decizia înfiinţării unui nou post de Key Account Manager în urma apropierii momentului de semnare a două contracte cu două conturi mari, clienţi de care ar fi urmat  să mă ocup exclusiv. Este de la sine înţeles că interviul cu Directorul de vânzări a fost unul..., mai mult de formă. Eram „susţinut” de două persoane de decizie din compartimentul vânzări, şi una este să angajezi o persoană total necunoscută căreia-i ia ceva timp până se acomodează, şi alta este atunci când cel angajat a mai colaborat cu o parte din oamenii în echipă, iar timpul necesar pregătirii acestuia pentru post, precum şi perioada de acomodare se scurtează.
Aşa a început noua aventură comună cu cei ce mai lucrasem împreună. Aventură..., care s-a terminat foarte prost pentru mine... după doar trei luni de activitate! De ce, sau cum s-a ajuns aici? Să luăm punct cu punct:
-          Am fost angajat printr-o decizie a Directorului de vânzări, în urma analizării situaţiei existente în cadrul compartimentului, precum şi în urma consultării celor doi foşti „coechipieri”. Această decizie a fost luată fără „cunoştinţa” Managerului General. Astfel acesta s-a „trezit” cu un angajat nou despre care nu stia... nimic! (asta am aflat-o după cca o săptămână de lucru!)
-          La nici două săptămâni după începerea activităţii mele, Directorul de vânzări a plecat în concediu de odihnă. În urma analizării situaţiei..., am avut senzaţia că ceva se întâmplase între cei doi, respectiv Managerul General şi Directorul de vânzări. În cele aproape două săptămâni cât acesta a venit la birou, până la plecarea în concediu, de câte ori am încercat să vorbesc cu el, nu am reuşit decât pentru foarte puţine clipe. Deşi în cadrul interviului mi s-a spus că până la momentul începerii activităţii mele acele două contracte vor fi semnate, acest lucru nu s-a întâmplat nici măcar... după trei luni.
-          Am cerut lista clienţilor cu care se lucrează, în speranţa că voi deschide noi puncte de desfacere, iar astfel nu voi sta degeaba până când mă voi ocupa strict de ceea ce mi se propusese la început. Nu am reuşit să primesc această listă!
-          Imediat după plecarea în concediu a Directorului de vânzări, am fost chemat la o discuţie de Manager, moment în care am şi aflat ca domnia sa nu ştia nimic despre cooptarea mea în echipă. În finalul discuţiei a rămas că se va gândi la posibilităţile existente în cadrul departamentului de vânzări, dat fiind că acele contracte aveau şanse mici de a se încheia... Din acel moment, Managerul a decis să se instaleze în biroul nostru. Atunci, mi-a fost clar că între cei doi ceva se rupsese, iar concediul nu era decât un motiv de ieşire din scenă a acestuia.
-          După o lună de activitate, ne-am trezit cu Directorul de vânzări care venise să ne mulţumescă pentru activitatea noastră sub comanda lui de până atunci. El tocmai ce îşi depusese demisia din funcţie. Astfel, cea mai veche persoană din firmă, ieşea din schemă.
-          Dată fiind situaţia economică din ţară, dată fiind scăderea vânzărilor la produsele promovate de societate, a urmat un val de concedieri. Una din firmele grupului a fost închisă, au fost concediaţi un număr de angajaţi din mai multe departamente. În mod logic, am fost chemat şi eu şi mi s-a pus în vedere că începând cu data de..., după perioada de preaviz conformă cu cu contractul, îmi voi înceta activitatea din cadrul firmei.

Ce mai puteam să spun? În momentul în care luasem decizia să mă alătur lor, îmi depusesem demisia din locul unde lucram, loc unde... puteam fi şi azi. Luasem această decizie, în speranţa „de mai bine”, mai ales că acasă mă aştepta un copil, un copil ce avea „nevoi”. Totodată, i-am spus Managerului că-i înţeleg decizia, văd şi eu ce se întâmplă în ţară, ba mai mult, mi-am făcut şi eu singur calcule, iar astfel ştiu cam cât ar trebui să aduc eu în firmă minim, măcar pentru acoperirea salariului.

Astfel..., dupa cca trei luni de activitate, am fost demis pe „motive economice”. După plecarea mea, în mod normal, am păstrat legătura cu foştii mei colegi. Astfel, am putut afla că situaţia se schimbase radical. Odată cu mutarea Managerului alături de cei din echipa de vânzări în acelaşi birou, acesta..., ca un făcut, aproape-n fiecare zi în jurul orelor 3... o punea de o şedinţă de lucru, şedinţă care se termina invariabil... cel mai devreme la orele 21pm! S-a întâmplat ca acesta să-i ţină şi până la 23pm. Toate aceste şedinţe corelate şi cu atmosfera din ce-în ce mai apăsătoare şi mai încărcată..., au condus la prima demisie.

La fel ca în cazul fostei noastre activităţi comune, cel ce mă propusese aici, şi-a dat demisia la nici 3 luni după plecarea mea, fie că aceasta a fost fortuită... fie că Nu.
Se întâmpla pentru a doua oară ca el să plece după mine într-un termen relativ scurt.



Joc al sorţii? Coincidenţă?
Pură întâmplare?
 


În ciclul “Trăirile lu’ Popa’s”, mai puteţi citi:

marți, 19 octombrie 2010

Stăpânii Stăpânirii Stăpânite





Ce au în comun aceste două personaje?
Nimic? Eu zic că... Da!

Înainte de 1989,
-          Traian Băsescu era comandant de navă. IZOLARE! Stătea departe de lumea înconjurătoare, apropiaţi fiindu-i doar mateloţii în lungile voiaje marine.
-          SOV era încarcerat la Bacău pentru oarece fapte de delapidare. IZOLARE! Era izolat de lumea înconjurătoare, apropiaţi fiindu-i doar colegii de celulă în anii de detenţie.
-          AMÂNDOI au semnat ACTE DE DELAŢIUNE! Amândoi au dosare de colaborare la Securitate.

După 1989,
-          Traian Băsescu, în calitate de Ministru al Transporturilor, este implicat în Dosarul Flota. Deşi este cercetat, nu este găsit vinovat! În acel dosar, alţii au fost cei ce au fost găsiţi „ţapi ispăşitori”! Au înfundat puşcăriile, şi-au ispăşit pedepsele, Băsescu a rămas la suprafaţă, precum uleiul în apă.
-          SOV, este implicat în dosarul FNI..., dosar în care nu este găsit vinovat nici până în zilele de astăzi. În acest dosar, au fost găsiţi „ţapi ispăşitori” madamme Vlas si Nicolae Popa. SOV a avut grijă să-şi acopere urmele, dovedind cu acte că la data căderii FNI..., el nu mai avea nici o implicare în acest fond ce creştea într-o zi, cât altele-n ani.  

-          Traian Băsescu, ca şi Preşedinte al ţării, devine un jucător şi se poartă ca un stăpân, ceea ce conduce într-un mod firesc la renumele de: STĂPÂNUL. Dă directive Primului Ministru pentru tăierea a 25% din salariile bugetarilor, într-o ultimă încercare de a balansa pierderile cauzate de umplerea buzunarelor camarilei de partid.  Traian Băsescu îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească ţara spre zări mai bune, el nefiind în stare să asigure un trai decent acestora. Băsescu se crede STĂPÂNUL absolut al acestei ţări!

-          SOV, în calitate de mogul, taie-n „carne vie” şi uită să mai plătească salariile angajaţilor. De plătit..., plăteşte doar oamenii apropiaţi. În cadrul Grupului media pe care-l deţine i se spune: STĂPÂNUL. Dă directive angajaţilor referitoare la politica ce trebuie adoptată în ceea ce priveşte un candidat sau altul. În cazul în care un ziarist nu este de acord cu politica editorială..., este liber să plece spre alte locuri! SOV se crede STĂPÂNUL absolut al aglomeratului media pe care-l deţine, neţinând cont de directivele „Clubului de presă”!

-            Traian Băsescu s-a operat într-o clinică din Viena, pentru o hernie de disc ce „nu putea fi operata” în ţară.

-          SOV s-a operat „fix” la aceeaşi clinică!

Şi atunci... Cum este? Îi leagă destine oarecum comune?
Fiecare dintre cei doi, se crede STĂPÂNUL absolut pe tarlaua deţinută!Fiecare pe ce are!  Traian Băsescu din păcate... are o ţară de-i spune: ROMÂNIA!

De aceea şi titlul: Stăpânii Stăpânirii Stăpânite

În ciclul “D'ale Politicii”, mai puteţi citi: 

Locuri de vizitat


A fost o vreme când ”alergam încoace şi-n colo” prin toată ţara. De cel puţin două ori pe lună mergeam prin Ardeal, asta însemnând că, practic... treceam de cel puţin patru ori prin Braşov, Târgu Mureş, Cluj, Bistriţa sau Satu Mare. De fiecare dată, observam câte ceva nou de-a lungul şoselei, ori în oraşele pe unde sarcinile de servici mă trimiteau. Aşa am putut să observ multe locuri frumoase în toată ţara, să-mi doresc să şi vizitez acele locuri. Din păcate, dat fiind că atunci când eram plecat cu probleme de servici, timpul îmi era limitat..., mi-au rămas încă destule obiective nebifate...
Era un astfel de loc pe care doream să-l vizitez. Aşezată-n vârful unui deal, cam la jumătatea distanţei dintre Braşov şi Sighişoara, se-nalţă impunătoare Cetatea Rupea. Îmi plăcea mai ales când treceam pe acolo la timp de noapte. Cetatea, era luminată de jur-împrejur de faruri ce aruncau o lumină caldă asupra zidurilor, în acest fel, putând fi observată de la mare distanţă.



După o săptămână de concediu petrecută împreună cu a mea fetiţă la Nadeş, unde un prieten de-al meu are un motel de-i zice Hanul Morii, la întoarcerea noastră spre casă, am decis să ne oprim pentru a vizita şi Cetatea Rupea. Vremea era frumoasă, şi am decis să urcăm cu maşina pe drumul de acces ce duce până la baza cetăţii. Odată ajunşi sus, după un urcuş pe un drum de pământ unde faci slalom printre şleauri, am găsit Poarta Mare a cetăţii închisă. Printre buruienile cât un stat de om, am găsit o placă atârnată de zidul cetăţii ce ne îndemna să o luăm prin partea stângă, până la descoperirea Porţii mici. Am păşit pe potecuţă dând la o parte bălăriile lăsate să crească-n voia lor, până ne-am intersectat cu poteca ce urca din oraş. Am fost întâmpinaţi de un bătrânel simpatic, care la cel mai mic semn de interes de aflare a istoriei acelor locuri, se pune pe povestit. Imediat la intrare, ne-a arătat Locuinţa paznicului, care datează din 1850. După ce ne-a spus în mare despre istoria cetăţii şi a oraşului, cât ne-a arătat Turnul slăninii



după ce ne-a arătat Harta cetăţii



am aflat că Cetatea Rupea a fost construită pe un masiv de bazalt, în imediata apropiere a drumului ce odată făcea legătura dintre Transilvania cu Moldova şi Ţara Romaneasca. Ca fapt divers, am aflat că aici s-a filmat în 1974 finalul celebrului film al lui Sergiu Nicolaescu – “Nemuritorii”. Ne-a mai arătat Fântâna cetăţii, despre care ne-a spus că este adâncă de 59 m şi a fost săpată în anul 1623. Din spusele bătrânului, am aflat că această fântână are şi o legendă: se spune că dacă un cuplu bea apă din fântână, vor rămâne veşnic împreună. M-am uitat în fântână şi m-am îngrozit. Cine ar mai cuteza să mai bea apă dintr-o fântână ce are luciul de apă plin de cutii…, hârtii sau PET-uri? Apoi ne-a arătat Turnul 






şi Poarta principală de jos (secolul al XVII-lea), în spatele căreia parcasem de fapt maşina. Înainte de a o lua la picior către vârful cetaţii, ne-a mai spus câteva cuvinte despre Turnul slujitorilor, Magazia cu pulbere, Turnul Pentagonal, Poarta de intrare în cetatea de mijloc sau Turnul Cercetaşilor. Totodată, am mai aflat şi că prima atestare a cetăţii dateaza din 1324, când servea ca loc de refugiu al saşilor răsculaţi împotriva lui Carol Robert, regele Ungariei. Cetatea de mijloc a fost ridicată în secolul al XV-lea şi lărgită la începutul secolului al XVII-lea. Cetatea de jos a fost construită în secolul al XVII-lea.
Tare simpatic moşuleţul! Din păcate, tocmai ce apăruseră noi vizitatori, iar el a trebuit să meargă şi să-i întâmpine.  
Odată informat, am luat-o frumuşel la pas prin cele trei cetăţi de incintă (Cetatea de jos, Cetatea de mijloc şi Cetatea de sus), ce împreună formează un tot unitar care este Cetatea Rupea. Am urcat cu copilul pe cărarea ce ducea către vârful Cetatii într-o ascensiune spiralată, după modul în care a fost construită Cetatea. De jos, de lângă fântâna cetăţii, loc unde paznicul ne lăsase de izbelişte, am zărit intrarea către Cetatea de mijloc, unde am ajuns după ce am urcat un mic deluşor.



Odată intraţi pe poartă am ajuns în zona construită în secolul XV. Partea aceasta de cetate este mai deteriorată decât Cetatea de jos. În dreapta, zărim câteva încăperi din ceea ce au fost cândva: Camera Judelui Regal, 




 Camera Judelui Scăunal, pentru ca mai apoi să zărim Capela Cetăţii. În stânga noastră, deja se află baza Cetăţii de sus, construită fiind pe o stâncă de bazalt. 


Trecem de poarta de acces către Cetatea de sus, 



şi astfel intrăm în zona edificată în secolul XIV. Constructia cetăţii a început în anul 1324, aşa cum aflăm din placa de la intrare. 



Chiar în vârful cetăţii, se află ruinele unei încăperi. 




Dacă vei privi în jos peste ziduri, vei avea parte de o privelişte impresionantă asupra cetăţii şi a modului în care a fost ea construită. 



De te vei uita de jur-împrejur, vei descoperi că panorama asupra zonei este superbă. Poţi să vezi localitatea Rupea în întregime, iar în depărtare se pot zări Munţii Făgăraş, dacă este cer senin. 



După ce ne-am delectat privirea şi am mai tras un rând de poze, am coborât acest loc încărcat de istorie către zilele noastre.



Impresii   


Din păcate, cetatea… mi-a lăsat impresia unui loc lăsat în paragină. Nu găseşti nici un ghid tipărit, şi nici măcar nişte scări pe cărarea din pădure ce urcă din oraş, aşa cum aveam să aflu de la cel ce veghează asupra vizitatorilor… Noroc că eu urcasem cu maşina până acolo! De ce nu ar putea fi făcut un drum de acces pentru autoturisme până sus, de ce nu ar fi amenajată o parcare în faţa porţii principale, ar putea fi pus gazon atât în afara, cât şi în interiorul cetăţii… De ce nu s-ar putea face accesul pe poarta principală, de ce nu s-ar putea amenaja şi drumul ce trece prin pădure – drum pe care se face accesul la pas? De ce nu există un ghid calificat?
De ce…, de ce…, de ce? Prea mulţi de… De ce!
Păcat de aceste locuri frumoase, păcat de aceste locuri încărcate de istorie. Ne “batem cu pumnul în piept” de ce locuri frumoase avem…, dar în schimb, le lăsăm de izbelişte. În afara a câtorva obiective ce au mai beneficiat de ceva fonduri, în rest… PARAGINĂ! Ne batem joc de Patrimoniul cultural, vedem că aceasta este soarta vechilor cetăţi. Odinioară, în aceste cetăţi s-au refugiat cei ce fugeau din faţa invaziilor de tot felul. Noi nu suntem în stare nici măcar să conservăm din lipsa fondurilor. Din păcate, ce se întâmplă la Rupea, se întâmplă toate oraşele mici din Romania.

Îmi amintesc că în Austria…, pe autostradă eram anunţat cu cinci sau şase km înainte de un obiectiv turistic. Dacă acel obiectiv era-ntr-un vârf de munte, până acolo puteai merge liniştit cu maşina, de jur-împrejur locul era îngrijit, totul era făcut pentru a pune în evidenţă frumuseţea şi “importanţa” vestigiului, chiar dacă acolo nu se mai găsea decât o “piatră” dintr-o străveche cetate. La noi, ÎNCĂ exista foarte multe cetăţi, dar din păcate mult prea puţini bani pentru lucrări de întreţinere sau consolidare… Păcat de aceste locuri, păcat că odată cu trecerea vremurilor acestea se vor ruina în lipsa unor lucrări de consolidare, până când vom ajunge să spunem:
-          - Odată..., aici se înălţa o mândră cetate!

Numai că..., atunci va fi mult prea târziu...

Locuri vizitate de Popa's
*** Pozele fac parte din arhiva personala

În ciclul “Ţara lu’ Popa’s”, mai puteţi citi: