duminică, 3 octombrie 2010

Legionarul (Secretul bine păzit)

Legionarul

Pe linie maternă, mă trag din zona Snagovului. Bunicii pe linie paternă nu i-am vizitat decât de patru sau cinci ori. La bunicii pe linie maternă însă... am crescut, am copilărit! Bine..., atât cât am dorit eu să stau! Pe când aveam în jur de zece ani, am plecat de unul singur către casa părinteasca din Titan. Când şi-au dat seama ăia bătrânii că eu am plecat către Bucureşti..., au sunat-o repede pe maman să nu se sperie, când se va trezi cu mine acasă.
Străbunicul, fost pădurar pe domeniul Scroviştea, avea o mustaţă groasă precum cea a lui Tudor Gheorghe şi era un om aprig la mânie, ce purta pantaloni ˝101 creţi˝ băgaţi în cizme cu carâmbul înalt, cu vestonul de postav peste care era prins centironul, în spate-i era atârnată puşca, iar la brau era prins cuţitul. Atunci cand m-a vazut prima oara, m-a luat în braţe şi mi-a prins la scutece un cuţit turcesc, prins cu un lănţişor de teaca metalică de la 1877, sperând din tot sufletul lui să-mi placă şi mie armele şi cuţitele, aşa cum i-au plăcut şi lui...
Bunica, era o femeie blajină care nu ştia cum să facă pentru a ne mulţumi pe noi, nepoţii ei. Spre deosebire de ea, bunicul era mai aprig de fel, mai sever. Bunica ne lăsa să ne jucăm aproape toată ziua, să ieşim la poartă, să mergem în pădure sau în curtea Primăriei. Bunicul încerca să ne facă să muncim în grădină, la răsaduri, la cules de poame. Bunica ne învăţa să lucrăm la războiul de ţesut sau la rodan. Bunica era o femeie masivă. Spre deosebire de ea, bunicul era mult mai... slab! Poate şi datorită handicapului pe care-l avea.  Bunicul luptase-n al doilea război mondial, fusese decorat de către Maiestatea Sa, bunicul fusese rănit, iar în urma războiului rămăsese cu peste 70 de schije de brand în piciorul stang. De-alungul timpului, făcuse mai multe operaţii pentru îndepărtarea schijelor, atât în timpul războiului, cât şi ulterior la Spitalul Militar Central. Până la urmă, în ultimă instanţă..., au vrut să-i taie piciorul, deoarece deşi trecuseră mai mult de 30-35 de ani de la sfârşitul războiului, rănile nu i se închideau. Nu a dorit! A spus că a scăpat din război cu piciorul rănit, dar... nu i l-au tăiat! De va fi să moară..., dar va muri cu piciorul la locul lui. A murit când eu aveam aproape de 30 de ani...
Nu aveam mai mult de 9 ani. Locul meu preferat de joacă era Pădurea Scroviştea, fostă reşedinţă de vară a Regelui Mihai, pe atunci unul din locurile preferate de Ceauşescu. Chiar dacă zona era (este şi acum!) foarte bine păzită, la fiecare poartă existând posturi fixe păzite de militari, iar în perimetru existând patrule..., eu cunoşteam pădurea ca pe propria-mi casa. Una dintre marile mele plăceri era să mă duc la postul de pază de la intrarea în Pădurea Scroviştea. Luam un pachet de Mărăşeşti, stăteam pe marginea şanţului cu soldatul ce era de gardă la o ţigară, iar el, se punea la mintea noastră, şi ne învăţa să facem si să desfacem pistolul mitraliera după ceas. Poate... asta a fost şi ceea ce mi-a dorit străbunicul! Ce am invăţat de la ei, de la strămoşii mei pe linie maternă, a fost că-n viaţă trebuie să fii cinstit, să fii corect, să fii drept! Mai bine-i să mori sărac... dar cinstit! Să nu-ţi fie ruşine atunci când te uiţi în spate la viaţa pe care ai trăit-o. Am mai învăţat ceva de la ai mei străbuni! Am învăţat să-mi iubesc ţara necondiţionat. Simţăminte patriotice! Lucru pe care-l fac la rândul meu cu fetiţa mea. Încerc să o învăţ aceleaşi lucruri pe care şi eu le-am învăţat atunci când aveam vârsta ei! De când avea doi ani, suntem nelipsiţi de la manifestările ocazionate de Ziua României 
.
În iernile geroase, mai stăteam la gura sobei şi-l descoseam pe ăl bătrân despre cum era viaţa-n timpurile Măriei Sale, despre cum a fost în război, despre cum a fost rănit. Deh! Lucruri d-astea mai... bărbăteşti! Atunci când m-am făcut mai mare şi am început şi eu să mai aflu de la orele de istorie sau din diverse alte medii despre ceea ce a însemnat Mişcarea Legionară, i-am întrebat şi pe ai mei bunici. Numai că... între ceea ce învăţasem eu şi ceea ce-mi spuneau bunicii mei, era o diferenţă foarte mare. Bunica, se trăgea dintr-o familie de oameni nevoiaşi, unde singura avere era o vacă. Îmi povestea că-n timpul foametei, veneau legionarii cu camioanele încărcate cu de-ale gurii, cu pânză pentru cămeşe sau orice altceva mai era de strictă necesitate. Se strângeau oamenii nevoiaşi pe lânga camion, iar legionarii le împărţeau cele trebuincioase în funcţie de câte guri aveau de hrănit acasă. Câteodată, bunica mai ataca câte-un cântec legionar. Deşi avea o vârstă înaintată, încă mai avea vii în memorie cântece sau poezii învăţate în tinereţe sau copilărie. Nu ştiu de ce, dar acum când mă gândesc, îmi dau seama că niciodată bunicul nu mi-a povestit ceva despre legionari. Spre deosebire de bunica, bunicul se trăgea dintr-o familie de chiaburi. Fiind veteran de război, fiind decorat de către Maiestatea Sa, a fost împroprietărit cu o palmă de pământ.   
Pe când aveam în jur de 10 sau 11 ani, sti ca venise un  ordin de sus. Venise un ordin… precum că nu aveai dreptul sa deţii mai mult de 1.500mp, diferenţa urmând sa o confişte statul. Ţin minte şi acum, deşi au trecut mai bine de 30 de ani, că bunicul a pus mâna pe topor, şi a zis că primul care va intra in curtea lui…, va muri de ascuţişul toporului. Întâmplarea a făcut sa nu fie afectat de acea lege.
Anii au trecut…, si am ajuns în anul 2009! Bătrânii s-au dus către o lume mai bună, către un loc cu verdeaţă…
Printr-un concurs de împrejurări, am aflat ca… bunicul a făcut parte din Oastea Domnului, a fost membru al Mişcării Legionare. Am aflat că-ntr-o bună zi, pe când eu eram în vacanţă la ţară… bunicul a fost săltat de către membrii Securităţii statului. După o anchetă de câteva ore, i-au dat drumul. Au ajuns la concluzia că nu este un pericol pentru statul de drept.
Ultimele mele legături cu cele mai vechi întâmplări petrecute în a mea familie s-au rupt, astfel încât acum, nu mai există persoane care  să certifice aceste fapte…
Înţeleg, am reuşit să înţeleg aceste fapte, toata această înşiruire de fapte petrecute cu mulţi ani în urmă! Ce nu am reuşit însă să înţeleg…, este faptul că s-a păstrat acestă linişte asupra celor întâmplate pe timpul Regelui, pe timpul regimului Ceauşist…  De ce oare nu am aflat decât dupa moartea ălor bătrâni despre apartenenţa bunicului la această mişcare?


În ciclul “Trăirile lu’ Popa’s”, mai puteţi citi:
 Mâhnire
Urât mi-a fost!  
Munca la români  
Fapte de viaţă  

4 comentarii:

Anonim spunea...

Miscarea n-avea nicio sansa, iar in prezent, daca „se mai misca ceva”, totul este secret...
...este real si memorabil ca membrii miscarii incercau limitarea influentei finantelor evreiesti internationale, a masoneriei, a comunismului, a liberalismului precum si a tot ceea ce era anti-national, dar atat "binele" cat si "raul", se pare ca, uneori, mai fac si blat-uri...

Cristi Popa spunea...

Cred ca se "stiu" inca..., prea putine lucruri despre ceea ce a insemnat aceasta "miscare"..., iar multe din lucrurile "stiute" au fost inoculate de catre scriitorii comunisti de istorie.
Orice padure are uscaturile ei!
Am mentionat ca din punctul de vedere al celei ce a fost a mea bunica..., legionarii au facut ceva pentru "talpa tarii", i-au ajutat pe tarani in vremuri de foamete.
Nu sunt adeptul miscarilor radicale, nici al partidelor extremiste. Consider ca de la orice OM ai ce invata, de la orice OM trebuie sa iei ceea ce este bun.

Anonim spunea...

Antisemitismul legionar, isi gaseste corespondenta, oarecum, in neo-comunism.
Nici mai mult nici mai puţin, legionarismul se dorea a fi, o nouă religie.
De aceea, evreii erau adesea acuzaţi nu ca primii rastignitori ai lui Hristos, cat mai ales ca rastignitorii pentru a doua oara a lui Hristos.
Imaginea pe care o afişau legionarii (sobri, disciplinati, credinciosi), si faptul ca activitatile care se desfasurau erau prezentate drept cele pe care Guvernul ar fi trebuit sa le initieze, au contribuit la popularitatea Garzii. Se dorea un Bine imediat, iar legionarii pareau singurii care „fac şi tac”.
Violentele şi asasinatele politice erau pedepseau în numele poporului si al lui Dumnezeu.
... comportamentul lor la procese, sau chiar în faţa tribunalelor de executie, crea o impresie puternica. ... Mai mult, in timpul executiilor din 1939, unii legionari, „daca impuscaturile care ii loveau nu-i raneau de moarte (...) strigau: «Nu sunt mort, mai trageti odata!»”...

Anonim spunea...

Petre Tutea spunea:"Miscarea Legionara a fost miscarea de revigorare crestina si nationala din acest veac,in Romania".
"Legionarul a fost un cavaler fara repros,ratacind prin jungla vremii lui".
"Sunt nemuritor,fiindca Miscarea Legionara este nemuritoare".
Sunt multe neadevaruri scrise in istoria LOR...De ce oare?
Sa fie conspirarea deconspirarii?