sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Biziday 2



Povestea unui interviu

În urma unui Guestpost apărut pe site-ul lui Moise Guran, miercuri seara am primit pe mail o propunere venită din partea Danielei Berinde, reporter al Televiziunii Române. Tocmai ce avusese o discuţie cu Moise, şi au concluzionat că ar fi interesant ca în cazul emisiunii Biziday să fie puse faţă în faţă cele trei părţi ale bursei locurilor de muncă, respectiv ce spune Şomerul, ce părere are Agenţia de recrutare, respectiv care sunt aşteptările unui Angajator de la cel ce se prezintă la un interviu pentru angajare.  
Joi dimineaţa, ne-am auzit la un telefon pe la orele 10, pentru a stabili locul şi ora întâlnirii. Filmarea a fost stabilită pentru orele 2 pm, la domiciliul meu.  După ce ne-am cunoscut şi am stat câteva minute de vorbă pentru a pune la punct detaliile filmării, ne-am instalat în sufragerie, eu am fost „mufat” la o lavalieră şi am dat drumul la treabă. O parte întrebări şi răspunsuri cu referire la modul de căutare a unui loc de muncă, cum am ajuns de fapt să-mi caut, respectiv motivele demiterii mele, cum este viaţa de şomer şi cum am reuşit să mă descurc , în fapt... interviul în sine. Apoi o parte de filmare în faţa calculatorului şi o parte afară pe stradă, pentru a putea face un eventual intro în filmare.
Aşa am ajuns să „trag” un interviu pentru o emisiune..., un interviu pe o temă de mare actualitate în ţara noastră tot mai afectată de spectrul şomajului. Ultimul an au insemnat reduceri masive de personal, atât din aparatul de stat, ca urmare a indicaţiilor board-ului FMI pentru a degreva bugetul statului, cât şi din firmele particulare tot mai afectate de criza economică existentă la nivel mondial. 

Interviul a fost dat în cadrul emisiunii Ora de Business din Vineri, 28 ianuarie 2011 (minutul 8 al emisiunii), iar înregistrarea acesteia o puteţi viziona de AICI.
Luni 31 ianuarie 2011 interviul a fost reluat in cadrul stirilor de pranz (aproximativ min.18 al jurnalului), iar inregistrarea poate fi urmarita AICI.

Am certitudinea că o emisiune pentru care s-ar aloca un timp de emisiune ceva mai mare pentru acest subiect ar fi foarte utilă celor aflaţi într-o astfel de situaţie, fie ei şomeri, fie agenţii de plasare a forţei de muncă, fie ei angajatori. Aceste 3 părţi, se confruntă cu probleme ale pieţei de forţă de muncă, probleme ale unei pieţe care este într-o mişcare continuă de adaptare la condiţiile economice. Trebuie văzut care sunt aşteptările şomerilor de la agenţiile de plasare şi de la potenţialii angajatori, cu ce probleme se confruntă recruiterii în privinţa candidaţilor sau cum şi ce pot face pentru a îmbunătăţi procesul de căutare şi rezolvare a cerinţelor angajatorilor, şi nu în ultimul rând punctul de vedere al angajatorilor în ceea ce privesc aşteptările de la potenţialii candidaţi ce se prezintă la interviuri.      



În ciclul “Trăirile lu’ Popa’s”, mai puteţi citi:

joi, 27 ianuarie 2011

Aşa... Da! Aşa... Nu!




Două subiecte strecurate în ştirile din această perioadă.
Două ştiri care m-au aţâţat să aştern câteva rânduri, fiecare... din motive bine întemeiate din al meu punct de vedere.  

Primul... mi se pare extrem de important. Este pentru prima oară, cel puţin din ceea ce-mi aduc eu aminte, când unui om... personaj, când unui actor... în viaţă i se recunoaşte valoarea, când i se recunosc meritele, altfel decât postum. Nu vorbesc aici despre recunoaşteri de genul diverselor premieri în gale, nici de oarece distincţii sau medalii oferite într-un cadru pompos la Preşedinţie şi nici de oarece diplome de merit care sunt bune doar de pus în dulapul de vechituri. Aici mă voi referi doar la recunoaşterea care se dă de obicei marilor actori, care după o viaţă dedicată scenei sau micului ori marelui ecran, dupa sute sau mii de roluri memorabile, primesc o pensie de mizerie..., iar odată cu trecerea lor în nefiinţă, mai marii zilelor noastre aflaţi în oarece posturi cheie într-u comemorarea lor, ridică statui sau dau numele lor unor spaţii culturale.
Ieri la Cluj a fost inaugurat un cinematograf. Un cinematograf vechi, dar care în urma unui protocol semnat între Primăria Cluj şi RADEF, a fost reabilitat şi... redenumit. Cel ce odată era Cinematograful Republica, acum a primit numele marelui actor Florin Piersic. Şi... ce ocazie putea fi mai frumoasă decât împlinirea frumoasei vârste de trei sferturi de veac.
Cum un astfel de eveniment nu putea fi sărbătorit altfel decât printr-un spectacol, Maestrul Florin Piersic, a ales să-şi facă „intrarea în scenă”, cum altfel decât călare pe un frumos cal şi cu pălăria pe care a purtat-o atunci când l-a întruchipat pe Mărgelatul, în acordurile muzicii din „Drumul oaselor”. Încheierea momentului festiv s-a făcut cu un frumos foc de artificii.

La mulţi ani Maestre!
Să fiţi sănătos şi să ne mai încântaţi sufletul cu multe roluri interpretate memorabil, aşa cum doar dumneavoastră ştiţi!




Al doilea, l-am abordat pentru că este legat de ceva ce mă nemulţumeşte total. În dorinţa de a avea câţi mai mulţi cititori sau respectiv telespectatori, presa fie ea scrisă, fie ea din audio-vizual, abordează tot soiul de subiecte de cancan. Au ajuns să scormonească prin viaţa “vedetelor” mai mici sau mai mari în căutarea “senzaţionalului”. Eu înţeleg dorinţa poporului de “pâine şi circ”, îi înţeleg şi pe anonimii doritori de a “deveni” vedete, dar de aici şi până la a “călca pe cadavre”... este distanţă mare. Să pui pe tapet viaţa intimă a unor oameni mi se pare abject, cât despre bărbaţii care scot la iveală diverse legături amoroase din trecutul lor de Don Juani cu “vedetele zilei” mi se pare a fi o cruntă josnicie. Ce coduri de conduita morală…, ce educaţie…, ce dovadă mai mare de mojicie decât să te apuci să spui că… odată, demult… ai avut-o în pat pe cutare, ce ai făcut…, cum ai făcut…, şi ce s-a întâmplat…, cum au aflat ziariştii!
Printr-o astfel de relatare trece acum Brigitte Sfăt, care se confruntă în aceste zile cu dezvăluirile unui stripper, ce s-a trezit acum, după ceva ani de la consumarea relaţiei, să scoată la suprafaţă faptul că “Uite ce femeie am avut eu în patul meu!” Un pachet cu muşchi umflaţi prin sălile de forţă, dar cu un creier rămas la stadiul de pubertin, ajuns în cădere liberă odată cu înaintarea în vârstă, precum şi din lipsă de contracte, a decis să compenseze şi să-şi  resusciteze cariera pe spatele unui scandal mediatic!



Ruşinică!
Aşa ceva… nici un domn, nici un cavaler, nici un bărbat intreg la cap şi educat nu ar face! Dar… Vai! Am uitat! Tu nu eşti decât un pachet cu muşchi…, cam fără cap!      

marți, 25 ianuarie 2011

Divide et impera



 Conform Wikipedia, această expresie îi este atribuită lui Filip al II-lea, rege al Macedoniei (382-336 Î.C.). Iată câteva lucruri pe care le putem afla din pagina Wikipedia:
“…În politică şi sociologie, dezbină şi stăpâneşte este o combinaţie de tactici (politice, militare sau economice) de câştigare şi menţinere a puterii prin divizarea unei populaţii în entităţi mai mici care luate separat au putere mai mică decât cel care îşi impune voinţa. Este deseori întâlnită ca o strategie în care grupuri de putere mică sunt împiedicate să se unească şi să devină mai puternice.
Elementele constitutive ale acestei strategii sunt:
  • crearea sau neîmpotrivirea la formarea de grupuri înguste din populaţia vizată. Astfel de grupuri absorb resurse şi previn alianţe care să provoace pe dominator.
  • ajutarea şi promovarea celor care sunt dispuşi să colaboreze cu cel ce îşi impune voinţa, adesea acordându-le pământ, bogăţii, titluri, funcţii ce aparţin unei persoane din acelaşi grup sau din grup „rival”.
  • promovarea neîncrederii şi neînţelegerii între membrii unui grup sau între grupuri.
  • impunerea propriei voinţe asupra grupurilor sau membrilor unui grup în vederea obţinerii rezultatelor dorite. Impunerea se poate realiza în mod subtil sau în mod transparent. Un exemplu ar fi încurajarea cheltuielilor de lux (ex. palat strălucitor) care diminuează cheltuielile militare sau pe cele legate de manevre politice.
Divide et impera funcţionează numai dacă cei supuşi acestor tactici sunt dispuşi să urmeze această 'cale' (ex. este in avantajul personal) sau raţionează îngust. Funcţionează cel mai bine în societăţi/populaţii în care competiţia între familii nobiliare, clanuri, clase sociale, a fost acerbă înainte ca dominatorul/cuceritorul să se manifeste. Deasemeni este favorizată de comunicarea proastă sau lipsa comunicării, între membrii unei populaţii…” (Cf. Wikipedia)


Divide et Impera – În epoca Băsesciană


Odată cu venirea la putere, odată cu înscăunarea în jilţul preşedenţial, “onor” Preşedintele nostru (al tuturor românilor), s-a gândit să transpună în fapte sintagma “Să trăiţi bine!”, cu care îşi încheiase mai toate întâlnirile cu alegătorii în Campania electorală. Numai că… aşa cum am simţit pe pielea noastră mai ulterior, expresia “Să trăiţi bine!” era adresată unui grup restrâns de populaţie. Mai corect spus… doar camarilei portocalii din care provenea şi domnia sa. Din păcate…, Preşedintele nostrum, a uitat că în momentul în care a fost înscăunat Preşedinte, în cadrul depunerii Jurământului de credinţă către ţară şi popor, a jurat aşa:

Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

Poporul s-a cam săturat să tot trăiască bine…, s-a săturat să vadă cum de propăşit se propăşesc doar cei apropiaţi Preşedintelui, fie ei mebrii ai familiei… fie cuscri de cumetri vitregi, fie ei doar membri de vază ai camarilei portocalii. Constituţia şi Legile ţării precum şi cei ce ar trebui să vegheze la buna orânduire şi la respectarea acestora, au ajuns la cheremul Preşedintelui. România a ajuns să fie condusă doar prin Ordonanţe de Urgenţă, doar prin asumarea în faţa Parlamentului a Legilor dorite de Guvern, acestea nemaifiind supuse dezbaterilor Parlamentare. Democraţia? Drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sunt împărţite în fncţie de culoarea politică, iar în ceea ce priveşte suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială... ce să mai vorbim! Într-o perioadă în care se militează pentru integrarea României în spaţiul Schengen (zonă de liberă circulaţie), Preşeintele nostrum ţine să-I integreze şi pe fraţii noştri moldoveni pe uşa din dos. Astfel, din dorinţa de a-şi asigura un număr de voturi ce vor cântări mult la următoarele alegeri, a decis să faciliteze moldovenilor accesul la cetăţenia română. În contrapartidă, Ungaria a decis facilitarea accesului cetăţenilor etnici maghiari la cetăţenia ungară! Independenţa statului? În acest moment, prin îndatorarea României în faţa FMI-ului, am ajuns să fim guvernaţi după cum cere board-ul fondului. Prin proastele politici agrare duse în ultimii ani, din grânarul Europei… am ajuns pârloaga Europei, şi am ajuns din mari exportatori de grâne… mari importatori, nemaivorbind că suprafeţe întinse din această ţară să fie deţinute de către cetăţeni străini.

Astfel…, la circa două milenii de la apariţia expresiei Divide et Impera, un conducător de ţară îşi învrăjbeşte propriul popor, dezbină clasa politică şi îşi înavuţeşte doar apropiaţii., poporului nemairămânându-I decât crunta sărăcire.
Numai că… singura asemănare între Filip al II-lea al Macedoniei, cel căruia îi este atribuită această expresie, şi Traian Băsescu, Preşedintele nostru al tuturor românilor, se opreşte aici. Dacă Filip al II-lea este recunoscut pentru reformele economice şi militare care au contribuit la ridicarea Macedoniei la rangul de mare putere, Băsescu, prin reformele “făcute pe genunchi”, a făcut a România să devină un stat înglodat în datorii pentru mulţi ani de acum înainte. Dacă fiul lui Filip al II-lea cel supranumit Alexandru cel Mare, a ajuns să fie cunoscut ca unul dintre primii mari strategi şi conducători militari ai lumii, despre beizadelele Băsesciene ce putem spune? Una reuşeşte cu greu să treacă un examen de titularizare pentru un post de notar, după care conform notei mici obţinute este trimisă într-un cătun uitat de lume de prin Moldova. Cea mică, cunoscuta şi sub denumirea de Paris Hilton de Romnia, cea pentru care gramatica limbii română este o totală necunoscută, între două dezacorduri şi o cafea băută prin Dorobanţi, ajunge să fie bine împinsă spre o carieră politică de către Băse senior, intră în cursă pentru un scaun de parlamentar European, şi… chiar reuşeşte să ajungă la Bruxelles cu doar 4% din voturi. Despre activitatea prestată în plenul Parlamentului European… Fără cuvinte!  

În ciclul “D'ale Politicii”, mai puteţi citi: 
     

luni, 17 ianuarie 2011

Biziday



Mi-a apărut o scriere... la Biziday.
Țin să-i mulțumesc și pe această cale lui Moise Guran, cel ce a făcut ca acest lucru să fie posibil.

Scrierea o puteți accesa de aici.

duminică, 16 ianuarie 2011

Prostituate, Dame de companie si alte... Escorte de Lux!




Fete..., fete..., şi iar fete!

Hai la fete neamule!
Ce vrei omule, brunetă?
O roşcată,
sau o blondă mai cochetă?
Vrei o tânără juvenilă
Sau o babă mai senilă?
Mie spune-mi ce-ţi doreşti...
La mine din toate, tu găseşti!



Unde te uiţi, pe unde-ţi arunci privirea vezi numai fete! Unele doar ce au trecut de majorat, altele sunt în floarea vârstei, în timp ce altele deja au ajuns „matroane”. Au apărut imediat după revoluţie. La început mai timid, apoi au „atacat piaţa” în forţă. Poliţia le-a mai strâns, însă... cam fără succes! Ele s-au înmulţit mai abitir ca ciupercile după ploaie. Înainte le găseai doar la margine de drum, unde-şi ofereau trupurile doritorilor de plăceri carnale. Acum... nu mai trebuie să le cauţi, le găseşti la tot pasul.
Cu mulţi ani în urmă, dus fiind prin ţară cu probleme de servici, m-am oprit prin Satu Mare. După o masă copioasă, am ieşit la o plimbare prin centru oraşului. Mă plimbam şi analizam. De-ţi doreai serviciile unei fete, acolo găseai oferta ce putea să satisfacă toate gusturile. Acolo găseai de la tinere fete la femei trecute, de la blonde la brunete, de la slabe ce nu cântăreau mai mult de 45 Kg udate după o ploaie zdravănă, până la durdulii ce ziceai că se rostogolesc. Seara la motelul unde mă cazasem... Stupoare! Pentru a urca la cameră, trebuia să treci printr-un bar. Când mă cazasem..., nu aveam de unde să ştiu ce avea să-mi pregătească seara ce tocmai urma. Era un meci in acea seară. După masa copioasă şi plimbarea de seară, bine înarmat cu 2 beri am urcat în cameră pentru a viziona meciul. Nici bine nu a început meciul..., că a început şi „duduiala” în bar. Pe la pauză, iau hotărârea să cobor să-mi mai iau o bere. Ajung în capătul scării şi cobor o treaptă. Îmi arunc privirea-n faţă..., şi ce-mi văd ochii? În josul scării, exact în dreptul scării, o uşă deschisă, iar în dreptul uşii... O tânără fată îmbrăcată doar cu nişte tanga micuţi şi cu cizme până la genunchi. Tocmai în acel moment, stătea aplecată cu spatele la mine, pentru a-şi închide cizma dreaptă. Vă daţi seama ce privelişte îmi oferea fata cu pricina...! Dau draperia la o parte pentru a trece prin bar. În bar o lumină obscură. La cele doar 3 mese ocupate... câteva fete destul de sumar îmbrăcate, stau şi sorb tacticos din câte un pahar. Le simt cum mă iau „în primire” cântărindu-mi „portofelul”. Ţeapă! Cobor, îmi iau berea, revin şi urc în cameră fără a aborda pe nici una dintre ele. Dezamăgire maximă!...



Anii au trecut. Între timp au apărut saloanele de masaj erotic. Curat şi civilizat! Te duci, îţi alegi fata, intri la duş, prosoape albe de corp..., intri la cameră, iar fata-ţi oferă o oră de masaj, dezmierdându-ţi corpul cu uleiuri parfumate. Sunt şi saloane de masaj erotic cu... „finalizare”! La astea pentru o sumă în plus faţă de taxa pentru masaj, mai primeşti şi o „finalizare” prin sex oral. Dai un ban... dar stai în faţă!
Te duci la club să-ţi petreci o seară. Nu există club în care să nu existe măcar 4 sau 5 fete gata să te ademenească să-ţi petreci restul serii alături de una din ele.
Cumperi un ziar. Ajungi la rubrica anunţuri, unde... găseşti foarte multe anunţuri ale fetelor ce te poftesc să suni la un telefon în cazul în care doreşti să te eliberezi de o „energie negativă”.
Intri într-un hotel şi aştepţi pe cineva. Cât aştepţi, în loc să te uiţi pe pereţi, mai iei câte o revistă, câte un pliant. Peste tot... modalităţi de petrecere a timpului liber. Multe poze foarte sugestive, peste tot numai fete dezbrăcate în anunţuri foarte îmbietoare.
Acum nu le mai spune prostituate. Acum le spune „escorte”. Dai o căutare pe net. Îi spui lui „Sfântul Google” să-ţi dea rezultatele pentru escorte. Dai de zeci de „site-uri de specialitate”. Aici, găseşti sute de fete de toate vârstele, fiecare pozată din diverse unghiuri, pentru a-şi pune în valoare trupurile. Ai şi informaţii de bază: vârsta, numărul de telefon, dimensiunile corpului, tipul de sex practicat, precum şi tariful de bază. Totodată, mai eşti îndrumat ca în cazul în care fata nu-ţi răspunde la telefon, să suni la un alt număr... şi să o reclami!



Fenomenul ăsta a luat amploare. Oricum..., statutul pe care-l are azi, nu mai este acelaşi cu cel avut în perioada imediat premergătoare anului 1989. Nici prigoana forţelor de poliţie nu mai este aceeaşi. Privit această perspectivă, fenomenul se apropie de o legalizare. Cred că ar fi momentul apariţiei meseriei de prostituată, damă de companie, escortă sau... cum vor dori să denumească practicantele celei mai vechi meserii din lume, în nomenclatorul de meserii. Apoi..., ca orice angajat, să fie supuse atât taxelor, cât şi impozitării, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg. Astfel, fetele ar putea beneficia de serviciile oferite de sistemul de sănătate, nu ar mai fi „obligate” să se ascundă sau să fugă de prigoana forţelor de poliţie, ar avea dreptul la pensie şi concediu de odihnă.

Este momentul să nu mai ascundem gunoiul sub preş! Ba... mai mult! Din Legalizarea prostituţiei ar avea de câştigat şi statul. Oricum acest fenomen există dintotdeauna!     

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Aventurile unui român într-o Românie pe care nu a vrut să o părăsească...








Am crezut!
Am crezut în România mea, am crezut în poporul român şi în capacitatea lui de adaptare, am crezut în dorinţa sa de schimbare, am crezut...!
Mai cred?


Revoluţia română m-a prins ca angajat într-un atelier de confecţii metalice al unei intreprinderi bucureştene. Lucram cu drag şi spor..., pentru al ţării viitor luminos. Îmi plăcea ceea ce făceam. Dintotdeauna m-am mândrit cu lucrurile „ieşite” din mâna mea. Niciodată nu mi-a fost ruşine de meseria ce am practicat-o, chiar dacă de multe ori am fost nevoit să ajung acasă ba murdar de praf de grafit amestecat cu ulei sau vaselină, ba de vopseluri sau alte grunduri. Am avut şi o vorbă cu care sunt de acord, chiar şi în zilele de astăzi:
„Ruşine trebuie să-i fie nu celui ce îşi câştigă pâinea într-un mod cinstit, ci aceluia care fură, jefuieşte, tâlhăreşte ori omoară!”
În acele vremuri, de se întâmpla să merg de-a lungul Dâmboviţei alături de cineva, îi puteam arăta plin de mândrie zonele de gard, ce erau lucrate şi de mâinile mele. Dacă aş intra şi acum în fabrica unde am lucrat, sunt ferm convins că aş mai găsi câte ceva din lucrările la care am luat parte, chit că de la plecarea mea din acel loc, au trecut mai bine de 20 de ani. Mai există un loc care are ceva la care am lucrat cu mândrie: Cimitirul Eroilor! A fost modul nostru, al atelierului din care am făcut parte, de a ne arăta recunoştinţa faţă de cei ce şi-au jertfit viaţa pentru un crez, pentru un ideal. Am crezut în viitorul luminos al intreprinderii. Am crezut că odată cu schimbarea regimului, intreprinderea noastră, care lucra într-o proporţie covârşitoare pentru export, se va privatiza, iar asta va însemna un trai cu mult mai bun pentru noi, pentru cei ce eram angajaţi şi munceam acolo. Am plecat prin 1992, am plecat la puţin timp după o mineriadă în timpul căreia am fost gata-gata să „mi-o fur” de la nişte mineri cu chipul mai alb ca al pruncului nou născut.
Mediul politic m-a atras dintotdeauna. Am considerat ca partidul poate fi portavocea poporului. Am urmărit tot ceea ce a însemnat fenomenul politic de la (re)apariţia pe scena ţării. Am urmărit trioleta Brucan-Coposu-Raţiu cu o mare plăcere. Fiecare apariţie a unuia dintre personajele acestea a însemnat pentru mine un moment de încântare. Brucan, sau „Oracolul din Dămăroaia”,  a fost omul care a trăit „De la capitalism la socialism şi retur”. Coposu, sau „Seniorul” aşa cum i se spunea, a fost monumentul de integritate ce a îndurat prigoana regimului comunist, şi a înfundat temniţele pentru un crez de care nu s-a dezis niciodată. Raţiu a fost „Lordul” de a cărui valoare, poporul român şi-a dat seama doar după trecerea lui în nefiinţă. Din păcate, cei 3 au murit mult prea devreme, iar prin plecarea lor au lăsat în urmă un gol mult prea adânc pentru a putea fi acoperit de cei rămaşi să facă parte din clasa politică. Am certitudinea că... dacă trecerea lor în nefiinţă s-ar fi produs mai târziu cu... măcar 10 ani, altfel ar fi arătat acum scena politică.
În perioada anilor 1991-1996, nenumărate au fost cazurile în care am fost invitat să plec alături de unul sau altul către zări străine. Nu am plecat! Nu am plecat nici cu al meu cumnat ce a rămas vreme de mai bine de 2 ani jumătate prin Olanda, nu am plecat nici alături de marea majoritate a celor cu care copilărisem în Belgia, nu am plecat nici cu unul din prietenii mei din acea vreme în Italia, nu am plecat nici măcar cu un fost coleg de şcoală în Anglia.
De ce nu am plecat atunci? E foarte simplu!
Am crezut! Am crezut că lucrurile se vor schimba în bine! Apoi, spuneam în acele vremuri:
De ce să plec din ţara mea? Eu nu mi-am văzut ţara mea, şi plec să văd altele? Atunci când voi pleca din această ţară, voi pleca cu bani în buzunar, voi avea de toate, îmi voi permite măcar micile plăceri ale vieţii. Iară asta... se va-ntâmpla doar după ce-mi voi vedea întâi ţara mea! Românica mea! (Ceea ce s-a şi întâmplat!)
Cartierul s-a golit de o bună parte din vecini sau colegi, ori prieteni de o viaţă, eu rămânând ferm pe poziţie. Eu şi credinţa mea într-o schimbare!
Anul 1992, mai are şi o altă semnificaţie pentru mine. În 1992, s-a produs şi trecerea de la statutul de muncitor într-o intreprindere de stat, la cel de lucrător în sistemul privat, cu toate consecinţele ce au derivat din această schimbare. De atunci nu am mai lucrat niciodată în sistemul de stat. Nici nu aş mai putea! S-a mai întâmplat ca de-a lungul anilor să mai lucrez, sau să am de-a face cu „bugetarii”. Câteodată... i-am înţeles, sau... mai bine zis am încercat să-i înţeleg, atunci când mi se plângeau de modul în care sunt plătiţi, ori sunt trataţi. Cine te ţine legat de un servici unde te plângi că salariul este mic? De ce mai stai înţepenit într-un sistem dacă nu eşti mulţumit? Doar de dragul de a avea un servici „sigur”? Ştiţi voi oare ce... şi căt înseamnă un zâmbet oferit celui din faţa ta? Ştiţi voi ce înseamnă pentru un lucrător la „particular” să fie nevoit să-şi piardă câteva ore pentru o nenorocită de ştampilă sau adeverinţa necesară de la Administraţiile Financiare? Cred că singurul mod în care aş mai putea lucra în sistemul de stat..., mi-ar place „să conduc” departamentul de încasare de la Circa financiară de exemplu! Departamentul care este în directă legătură cu plătitorul de taxe şi impozite. Stau, analizez, şi nu pot să nu observ atunci când sunt nevoit să ajung la ghiseele unor astfel de instituţii: Oare... ce înseamnă pentru ei omul ce vine să plătească un impozit... sau o taxă? În mintea lui ştie, în mintea lui înţelege că are în faţă un „client”? Cunoaşte el sintagma: „Clientul nostru... Stăpânul nostru!”? Înţelege el că salariul lui este într-o strânsă corelare cu banii... sau munca prestată? Eu, sincer nu cred! De câte ori m-au purtat problemele pe la diferite ghişee, am întâlnit numai persoane care aveau o atitudine „morocănoasă”, nu aveau nici cel mai mic respect faţă de persoana din faţa lor, iar dacă li se făcea foame... îşi prelungeau pauza de masă... cât mai mult cu putinţă! În cazul în care le faci observaţie, răspunsul nu întârzie: „La câţi bani iau..., de atâta muncesc!”  
Mi-am iubit munca! Nu a contat în ce eram implicat. Eu mi-am făcut conştiincios job-ul. Am muncit cu drag şi atunci când am făcut mobilier sau am amenajat magazine. Am învăţat atunci vopsitorie lemn şi metal, am învăţat ce înseamnă să proiectezi după care într-un final să ansamblezi o piesă de mobilier. Mai apoi, sorţii mi-au purtat paşii către o firmă de distribuţie de papetărie. Acolo am învăţat ce-nseamnă o contabilitate primară, acolo am făcut primele facturi şi am tăiat primele chitanţe pentru banii încasaţi, după care tot pentru prima oară am introdus datele într-un program de contabilitate.
Am crezut în ţara mea, am crezut că valori precum cinstea, onestitatea ori corectitudinea vor fi mult mai apreciate odată cu trecerea anilor. Am crezut munca va fi apreciată şi am crezut într-un stat care-şi apără valorile. Am crezut într-un Guvern capabil de a scoate această ţară dintr-un sistem ruginit, o va curăţa, iar mai apoi va face angrenajul să meargă ca uns.
Anul 1996, a însemnat pentru mine anul începerii ascensiunii mele. Este anul intrării mele în sarabanda vânzărilor. Intrasem cu o viteză teribilă pe turnantă, munceam ca un apucat care pleca marţi dimineaţă la ora 3 sau 4, conduceam, făceam facturi şi încasam, mai apoi livram marfa, până la orele 7 sau 8 seara. De reîntors în Bucureşti..., o făceam vinerea. Dar... o făceam cu drag! Au fost şi „cazuri de forţă majoră”, când m-am aşezat la volan la ora 12 noaptea, şi... m-am reîntors la bază după 28 de ore! În 28 de ore lucrate neîncetat, am condus şi am livrat marfă! Mi-am iubit munca, mi-am iubit locul de muncă, aşa cum am ţinut la valorile cu care am fost crescut.
„Orice ai face în viaţă..., dacă nu o faci cu plăcere şi cu drag..., mai bine nu faci! Trebuie să fii mândru de ceea ce faci!” – acesta mi-a fost principiul după care m-am ghidat în viaţă.
Am crezut în Parlament, am crezut în Guvern şi în Preşedinţie. S-a mai întâmplat să nu fiu de acord cu câte o decizie, cu câte o hotărâre sau lege. Am crezut într-un Parlament în care cei aleşi luptă pentru cei ce i-au înscăunat. Am crezut într-un Guvern care vrea să scoată ţara din sărăcie. Am crezut într-un Preşedinte care luptă pentru binele poporului său.

Am crezut!
Mai cred?

Apăi... Să mă ierte Dumnezeu..., dar cu ceea ce se întâmplă acuma-n ţară..., încep să-mi pierd încrederea! Cred cu tărie că a sosit momentul unei schimbări radicale de mentalitate! Altfel..., pierduţi pe veci vom fi! Dacă nu vom face ceva să schimbăm această mentalitate..., dacă nu vom eradica „răul de la rădăcină”, ne vom „scălda în continuare într-o mocirlă”! Suntem recunoscuţi mai mult pentru „Sfânta Şpagă” decât pentru „Sfânta Pioşenie”.
Biserica, adânc înrădăcinată în sufletul poporului român, ajunge să fie condusă după principii economice! Acum de cutezi să te duci la o biserică cu lumânări cumpărate dintr-un alt loc, eşti îndrumat să nu le aprinzi pe acelea, şi să cumperi din biserica unde te afli! De parcă morţilor sau viilor neamului tău nu le este luminată calea decât de lumânări produse de patriarhia română. Patriarhia asta... a devenit un MONOPOL. Nu ai voie să arzi decât lumânări d-ale lor, nu ai voie să achiziţionezi alt calendar bisericesc decât cel produs de Patriarhia română! Patriarhia a început să păstorească şi alte aşezăminte, în afara celor monahale. Acum în subordinea Mitropoliilor fiind hoteluri, tipografii, edituri, posturi de radio şi televiziune, mai nou chiar şi spălătorii. Le-au fost retrocedate domenii, acuma au câmpii întinse, păduri seculare sau luciu de apă. În mânăstiri măicuţele lucrează ordonat la războaie de ţesut straie preoţeşti înfrumuseţate cu cristale Swarowsky. Dacă asta înseamnă religia... mai pardon! Nu sunt de acord! Nu sunt de acord ca Întâi Stătătorul Monahal al ţării să fie un om de afaceri! O fi fost el cum a fost..., cel căruia i se spunea Teoctist, dar la el în audienţă se putea duce „de la vlădică... la opincă”! Acuma... Până la Dumnezeu... te mănâncă sfinţii! Ce să cauţi tu un muritor de rând în faţa Mult Prea Fericitului Părinte? Ce ai tu să-i comunici, şi nu o poţi face unui Consilier?
De la Presedinţie la Guvern şi terminând cu Parlamentul, nu vei găsi decât oportunişti. Ajung în fruntea ţării printr-o prosteală pe faţă, iar mai apoi stau liniştiţi şi-şi văd de treabă pentru 4 ani! Pentru că nimeni nu are „cum să-i tragă de urechi”! Drept pentru care, veghează la buna încărcare a buzunarului propriu, chiar dacă asta se face prin sărăcirea propriului popor. Ne-am făcut de râs în lumea-ntregă! Ne-am făcut de râs cu-n Preşedinte mai cunoscut pentru şpriţurile băute prin câte-o crâşmă ţinută de un apropiat al domniei sale. Mai cunoscut prin odraslele sale ajunse-n mari funcţii. O beizadea de Preşedinte ajunsă-n Parlamentul European! Suntem de râsul curcilor! Aia nu ştie să lege 2 propoziţii fără să facă (măcar!) o greşeală gramaticală, iară ea ajunge să fie aleasă de popor... într-o duminică a orbului, a surdului şi a mutului! Un Preşedinte care îşi proţăpeşte metresa în posturi cheie din Guvern. Un Preşedinte care (în)jură să ducă ţara într-u propăşire, iar el o duce către falimentul naţional! Acesta nu poate fi Preşedintele meu! Acestui Preşedinte eu nu-i pot acorda respectul cuvenit!
Unui Guvern ce dă cu bâta-n baltă... ce aş putea să-i urez decât: La... gârlă! Mă uit în stânga..., mă uit mai la dreapta, în speranţa că voi găsi unul... mai de „Doamne ajută”! Niica! Cum e turcul... şi pistolul! Un Guvern de marionete, condus de Păpuşarul Marinar Şef. Deh...! Cine se aseamănă... se adună! Azi promovează o Lege în Parlament, pentru ca mâine să nu poată fi aplicată.
Parlamentul, din păcate... aici este cea mai mare problemă! Pentru că aici se află tribuna de unde orice abatere ar putea fi repede eradicată. Preşedinţia şi Guvernul nu ar putea face nimic fără acordul (şi cu complicitatea) Parlamentului. Îmi este ruşine de alegerea poporului român, mă îngrozeşte culoarea politică a puterii, precum şi a trocului pe care a fost nevoită să-l facă pentru a ajunge să aibă o guvernare stabilă. Un şantaj ordinar spre mulţumirea UDMR-ului şi a Generalilor dezertori. Opoziţia... Vai mama noastră! Câteodată-mi face impresia că... chiar şi în cazul în care ar da jos Guvernul, ei nu le-ar lua locul...! Îmi este ruşine cu un astfel de Parlament, care ratifică tot felul de Legi şi Ordonanţe de urgenţă ce lovesc în artişti, în bătrâni, în mame şi copii. Îmi este ruşine cu un Parlament care, în loc să propună şi să dezbată Legi pe care mai apoi după găsirea celei mai bune formule să le voteze şi să le legifereze, lasă Guvernul să-şi facă de cap şi să-şi impună tot felul de Ordonanţe de urgenţă. Oare ce rol mai are Parlamentul în astfel de cazuri? Doar să legifereze propunerile Guvernului? Îmi este ruşine cu o conducere a ţării care într-un an de criza îşi permite să cheltuiască miliarde pe investiţii ce nu le sunt necesare. Îmi este ruşine cu nişte guvernanţi care „taie” din pensii şi salarii de bugetari, din alocaţiile pentru copii sau pentru îngrijirea copiilor, dar care nu taie şi din ale lor drepturi! Criză este doar pentru o parte a poporului! Ei trebuie să-şi facă plinul! Mai au „un pic de tras” până la viitoarele alegeri parlamentare, iar „după ei potopul”... 
Ministerul de Interne, garant al liniştii poporului în faţa hoţiei şi a criminalităţii de tot felul, a ajuns să „pactizeze cu duşmanul”, să „demonstreze paşnic” şi să arunce cu caşcheta din dotare în gardul Preşedinţiei. În interior, câte o supapă de preaplin mai dă pe dinafară. Astfel, ajungi să mai afli de vajnici purtători ai uniformei care sunt prinşi asupra faptului, cu buzunarele doldora de bacnote inscripţionate cu simbolul EUR, în urma muşamalizării unor cazuri, ori după ce au dat carnete de şofer tuturor analfabeţilor. Aflu că prin Jandarmerie, unul de era şofer..., în urma unui simulacru de concurs, a ajuns în ditamai funcţia de colonel!

Ţara noastă-i toată jefuită, şpaga a ajuns la rang de virtute naţională, peste tot nu vezi cu ochii decât pământuri pustiite ca, după trecerea hoardelor tătăreşti. Totu-i o pârloagă! Românul nu-şi mai permite să muncească terenul, este mai ieftin să nu-l cultive, sau... să-l vândă pe „1 leu şi 10 bani hectarul” unor investitori din Italia, Franţa, ori de prin ţările arabe! De la doctor tu te duci, plicul cu bani trebuie să-l ai pregătit! Pentru doctor! La care se mai adaugă tot felul de medicamente pe care spitalul nu le are în farmacie. Noi, plătim! Plătim asigurări medicale. Totul în astă ţară se reduce la „Sfânta Şpagă”! Unde te duci, tot ce ai nevoie, cu şpagă se rezolvă! Corupţia-i în floare, de la cel mai mic şi până la cel mai înalt nivel.

Totodată... eu cred că ne merităm această soartă! Oare... nu noi i-am votat şi a doua oară? Eu am fost într-o comisie, şi pot certifica că la mine aşa a fost scorul cu PDL-ul şi cu EBA!   

  

Să mai cred în aste cazuri?
Ştiu... una şi bună! Mai stau să văd de se va întâmpla o minune la următoarele alegeri Parlamentare. Dacă poporul nu-şi va arăta dezacordul faţă de aceşti hoţi şi impostori, printr-un vot de neîncredere, voi pleca! Voi pleca în alte ţări unde sunt respectate valori ca: cinste, corectitudine, onestitate, respect faţă de omul din faţa ta, respect faţă de sine. Voi pleca spre alte zări, acolo unde copii şi bătrânii sunt respectaţi, şi nu la gunoi aruncaţi! Voi căuta să mă stabilesc undeva... unde sistemul educaţional cât şi cel sanitar sunt foarte bine puse la punct. M-am săturat să-mi spună „statul meu” că învăţământul este gratuit, iar eu să trebuiască să scot bani cu milioanele pentru un copil de clasa a patra. M-am săturat de un sistem medical aflat în moarte clinică, de spitale unde trebuie să vii cu medicamente de acasă, m-am săturat de mizeria din spitale, m-am săturat să tot dau la „Sfânta Şpagă”! Mie... nimeni nu-mi dă nimic!
M-am săturat să stau la cozi interminabile la Secţii financiare, m-am săturat să fiu „găsit” în anul 2010 cu o regularizare de impozit pe venitul global din 2002, deşi în 2009 mai fusesem verificat şi nu se găsise nimic!!! M-am săturat să mă duc la ANOFM, să stau cu orele în faţa unei uşi în spatele căreia o funcţionară nu are chef să lucreze, iar când după o oră când reuşeşti să-i pui dosarul în faţă..., ea să te sfătuiască să-ţi găseşti de muncă „la negru”!       

Acum... mi-a rămas doar speranţa! Speranţa că la viitoarele alegeri naţia asta atât de bătută de soartă se va fi săturat de atâta bine..., şi va vota în consecinţă!

De nu se va întâmpla aşa... Sincer, Eu vă pup din mers!


În ciclul “Ţara lu’ Popa’s”, mai puteţi citi:
Pițipoanca Prezidențiabilă 
UDMR 
Marinarul, Guvernul, și... Poporul