vineri, 28 septembrie 2012

STOP! Nu ucideţi cărţile!

Ieri, eram pe undeva prin zona Bld-ului N. Titulescu cu ceva treabă. Tocmai ce plecasem din sediul celor de la Nemira, şi o luasem agale către casă plin de bucurie. Eram bucuros deoarece aveam în mană un exemplar al cărţii "Salvarea templierilor" de Raymond Khoury, continuare a romanului "Ultimul templier". Citisem "Ultimul templier" cu ceva timp în urmă şi-mi plăcuse foarte mult. Îmi plac romanele ce au ca drept subiect Ordinul templierilor şi tot ce a însemnat el, aventurile acestora în Ţara Sfântă, drept pentru care aşteptam de ceva vreme continuarea acestui roman. 


          


Cum mergeam eu plin de bucurie, mi-a fost dat să văd o femeie trecută bine de 60 de ani, ce dintr-un cărucior de cumpărături tot scotea la cărţi pe care mai apoi le arunca într-un tomberon de gunoi selectiv... Mi-am "aruncat" un ochi, şi am observat că mare parte din ele făceau parte din renumita colecţie BPT, cărţi ale unei colecţii cu care eu am crescut. Un cărucior plin cu cărţi la tomberon! Într-un final, am stat şi m-am gândit că poate nu-i chiar totul terminat, dat fiind că acela era un tomberon pentru maculatura, iar astfel... poate odată cu golirea lui, se va găsi poate cineva care să le remarce şi mai apoi "să le scape".
Nu am putut totuşi să nu mă gândesc la copii de la sate care nu au ce citi, bibliotecile săteşti în mare parte dispărând de foarte mult timp, iar părinţii lor abia mai au bani să le achiziţioneze rechizite şcolare şi să le asigure mâncarea cea de toate zilele. Nu am putut să nu mă gândesc la bătrânii care deşi şi-ar dori să mai citească câte o carte, pensia foarte mică... nu le ajunge nici pentru medicamente! Apoi... poate nu în ultimul rând, mai sunt şi puşcăriaşii! Au greşit, iar pentru asta sunt închişi, dar pentru ei orice carte ar fi binevenită. Puteţi fi siguri că nu-i interesează doar Codul Penal.
Orice carte are un potenţial cititor! 
De ce să arunci o carte la gunoi? Chiar dacă mie nu-mi place o carte, asta nu-nseamnă că-n ţară nu este cineva care să o "devoreze" din scoarţă-n scoarţă. De ce să arunci o carte la gunoi... când o poţi da la un anticar? Nemaipunând la socoteală şi faptul că acesta-ţi va da şi ceva bănuţi pe ele! De ce să arunci o carte atunci când ştii că mai tot timpul se organizează câte o campanie de strângere a acestora, tocmai pentru o cauză nobilă, precum aceea de completare a fondului de carte pentru copii sărmani? Sau... mai bine te aliezi unei campanii mai noi... şi laşi o carte pe un scaun în tramvai! Cu puţină şansă, cartea-şi va găsi un cititor! Poate acel cititor se va ralia la rândul lui acestei campanii şi va lăsa şi el o altă carte...

Nu ucideţi cărţile! 

Decât să le aruncaţi la tomberon, mai bine faceţi o faptă nobilă, mai bine vă raliaţi unei campanii de binefacere, mai bine vă gândiţi înainte de a face acest pas, mai bine le daţi cuiva care şi le doreşte...



Mai puteţi citi pe această temă:

   

miercuri, 26 septembrie 2012

Jotun... să fie!



  De fel..., mă cam pricep să fac destule lucruri. De-a lungul timpului, am lucrat ca şi lăcătuş confecţii metalice într-o intreprindere bucureşteană, mai apoi am avut şansa să descopăr tainele tâmplăriei în producţia de mobilier, ale vopsitoriei lemn sau metal. Într-o vreme, m-am ocupat (în particular!) de amenajări interioare de magazine. Am amenajat pe atunci două magazine aflate pe Bld. Unirii, unul de pantofi al unei firme spaniole, si unul al firmei turceşti de blugi "Big Star". Pentru ca tot m-am ocupat de diverse amenajări interioare..., de-aici şi până la zugrăveală... n-a mai fost decât un pas! M-am băgat nu numai la datul cu trafaletele sau cu pensula. Am "tras" şi glet pe pereţi, am făcut şi reparaţii, am şi şlefuit "la greu", cu alte cuvinte mi-am pregătit aşa cum este normal pereţii înainte de a zugrăvi. Dacă am fost "liber", dacă am "putut", mi-am zugrăvit apartamentul în care locuiesc, pe al surorii mele sau pe unde-am mai apucat.
De-a lungul timpului, am folosit şi lavabilă..., şi lavabilă... Una a fost mai bună..., alta mai puţin bună..., una avea acoperire mai mare, iar astfel consumul de vopsea era mai mic..., la alta trebuia folosită o cantitate mult mai mare, dată fiind capacitatea mult mai mică de acoperire! Până la urmă, noi românii... ne adaptăm!
A mea sora, se tot chinuie să termine o casă la ţară de ceva timp, iar acum... aceasta este "pe ultima sută de metri". Cum de timp liber nu mă pot plânge, dat fiind că sunt într-o perioadă mai lungă de inactivitate, a apelat la mine pentru a-i zugrăvi bucătăria. M-am trezit cu ea venind la mine acasă cu "sacoşele" pline de cumpărături necesare zugrăvelii.


Mare mi-a fost mirarea când am văzut în sacoşa mai multe cutii ce semănau mai mult cu cele de vopsea în ulei decât cu unele în care ar fi fost ambalată o vopsea lavabilă. Achiziţionase vopsea Jotun Fenomastic Silk Emulsion. N-am rezistat tentaţiei de a deschide repede o cutie pentru a vedea cum arată, cum miroase, cum... Normal! Nu mai văzusem vopseaua, iar de lucrat cu aceasta... nici nu mai vorbesc! Odată cu deschiderea acesteia, ma "izbit" un miros ce aducea mai repede cu o vopsea pe bază de ulei decât cu una pe bază de apă! Hmmmm...
Am intrat repejor pe net să mă informez cu ajutorul Sfântului Google! După ce m-am uitat eu un pic pe pagina lor oficială, dintr-o pură întâmplare, am ajuns şi pe pagina turcească a acestora, pagină care mie mi-a plăcut ceva mai mult, dat fiind că aici am putut găsi mai multe clipuri în care sunt prezentate mai multe feluri în care poţi folosi acest tip de vopsea, precum şi multiplele "efecte".pe care le poţi realiza pe pereţi! Atunci mi-am adus aminte că la un moment dat, cu ceva timp în urmă, am văzut pe cineva realizând o asemenea zugrăveală.    
 Mai acum două săptămâni, am reuşit să termin de zugrăvit bucătăria cu pricina. Fiind casă nou construită, gletul era tras de ceva timp. Dat fiind că între timp mai apăruseră câteva crăpături, am şlefuit încă odată pereţii şi tavanul. Odată cu şlefuirea, am mai observat şi multiple alte găurele existente. Drept pentru care..., a trebuit să şlefuiesc, apoi să fac reparaţiile necesare, mai apoi să dau un strat de amorsă pentru a nu avea nici un fel de probleme, pentru ca într-un final să folosesc vopseaua Jotun. Eram chiar curios cum se va comporta aceasta pe perete. Dat fiind că aşa cum am spus ceva mai sus, vopseaua are o ambalare care face imposibilă introducerea trafaletului în cutie, am fost nevoit să răstorn conţinutul a două cutii într-un lighenaş, conţinut pe care mai apoi l-am amestecat cu cca 300ml de apă. Am fost plăcut surprins impresionat atunci când am observat puterea de acoperire a acestei vopsele. Pentru o suprafaţă de cca 50mp, am folosit undeva în jurul a unei cutii şi jumătate, poate ceva mai puţin. Din "două mâini" suprafaţa arăta perfect! Asta m-a făcut să înţeleg de ce producătorii au ales să folosească pentru ambalare cutii metalice de 1l!!!

Bună! Bună vopsea! Parcă mi-a părut rău că nu am putut "să-mi fac de cap" cu această vopsea! Tare mi-ar fi plăcut să pot să fac ceva mai mult decât să dau cu trafaletele. Am văzut cateva efecte pe site-ul turcesc care mi-ar fi plăcut să le realizez. Dar... Cine poate şti? Poate vreodată....

Într-un final, nu-mi rămâne decât să O RECOMAND cu plăcere! Nu veţi regreta alegerea acesteia!

PS - Această postare NU ESTE o scriere plătită (incă! dar... niciodată nu se ştie!) de către distribuitorul acestei vopsele. Această postare reprezintă doar recomandarea mea la folosirea unui produs pe care eu l-am folosit şi am fost mulţumit!    

vineri, 7 septembrie 2012

Speranţe năruite


Mi-aduc aminte şi-acum, cum copil fiind al meu bunic îmi tot povestea cum spre sfârşitul războiului, a tot aşteptat americanii. Ca şi al meu bătrân, mulţi alţii au fost cei care au gândit aşa. Au sperat şi s-au tot uitat pe cer în zare, doar... doar vor apare cei de la care aveau aşteptări. Auziseră ei că acolo, tare departe, tocmai în America cea numită şi pământul făgăduinţei, Unchiul Sam mai este numit şi eliberatorul. Numai că... ce n-au pus ei la socoteală atunci, au fost interesele urmărite şi mai apoi negociate de americani la Yalta. într-un decembrie friguros al lui 1945, moment în care Europa a fost împărţită în sfere de influenţă, iară al nostru popor s-a nimerit tocmai în zona ruseasca. A sperat săracul şi-n sfârşitul de an 1989, atunci când regimul totalitar al lui Ceauşescu începuse să se clatine. A sperat şi-a tot căutat prin ziare sau la ştiri odată cu împuşcarea odiosului şi a sinistrei sale soţii, ceva referitor la politica sau politicile americanilor referitoare la al nostru popor. A sperat că aşa cum în Germania căzuse zidul despărţitor dintre comunism şi sistemul capitalist, şi la noi să vină americanii şi să ne aducă bunăstarea şi un sistem de trai cât mai apropiat de "visul american". A sperat! Numai că... avea să-şi dea seama foarte rapid că România fusese abandonată pentru o a doua oară de americani, tot la o masă a negocierilor, tot cu ruşii ca şi parteneri, tot într-un decembrie, doar că într-o altă localitate: Malta. Deh...! Aceeaşi Mărie... doar cu altă pălărie!

 
Până la urmă, muri săracul! Se duse fără a vedea baza americană de la Kogălniceanu, nici cum americanii-şi făcură scut anti-rachetă la Deveselu, fără a vedea cum puseră mâna americanii de la Ford pe fabrica Oltcit de la Craiova, nici cum au obţinut ei dreptul de a extrage gaze de şist printr-o metoda extrem de controversată, nici câţi bani au obţinut americanii de la Bechtel pentru un kilometru de autostrada (ne)construită... Nu a văzut nici privatizările unde-au fost date intreprinderi "pe doi lei", nu l-a prins nici pe Băsescu cel care negociază doar "de sub masă" şi care la orice cerere a americanilor nu ştie să spună decât Yes! Atunci... cum să nu-l susţină Unchiul Sam pe al nostru preşedinte suspendat? Cum să nu-i ţină partea împotriva votului de demitere a peste 7,4 milioane de români? Cum să nu-l susţină atunci când pe durata cât a stat în scaunul de la Cotroceni nu a făcut altceva decât să îndatoreze ţara?
Hmmm...
Oare dacă bătrânul vedea toate astea... ce-ar fi gândit după atâta aşteptare? Că eu unul... nu constat decât ca umbrela asta americană... ne costă al dracului de mult! Nimic nu este ieftin, dar... să le dăm chiar totul de pomană, să stăm drepţi în faţa lor şi să nu putem negocia pentru binele ţării... nu mi se pare a fi normal! Vrei să participi la privatizarea strategică a Regiei CupruMin? Nici un fel de problemă! Dar... lăsăm poarta deschisă pentru participare, stabilim nişte reguli stricte precum număr minim de angajaţi, redevenţă de cel puţin 15% (de exemplu!) asupra a tot ceea ce se extrage, precum si multe altele la care se pricep oamenii politici sau finanţiştii.
Nu pot să nu stau drept şi să gândesc strâmb! Măi copii... Apăi voi ştiţi cam de când este atestat mineritul din România? Voi aveţi habar de istoria acestei ţări? Păi... atunci cand noi extrăgeam cupru, aur şi argint, voi... nici nu eraţi descoperiţi pe harta lumii! Au trebuit să mai treacă mai bine de 1.500 de ani pentru a fi voi descoperiţi oficial de către Cristofor Columb! Iar când el a păşit acolo, nu a găsit decât nişte băştinaşi de umblau mai mult goi...

Întrebare retorică!
- Domnule Băsescu... demnitatea unde vă este? O căutaţi prin pantalonii Unchiului Sam? Aveţi nevoie de susţinerea domnului Gitenstein, a Angelei Merkel, sau... a poporului român? 

RUŞINE!

joi, 6 septembrie 2012

Red Dragon

(găsit-am astă poză la adresa)

Apărut în peisajul dâmboviţean, complexul Dragonul Roşu a devenit principalul punct de shopping pentru cei cu venituri medii sau chiar mici, dat fiind că aceştia nu-şi permit să plătească foarte mult. Aici, sub acoperişul acestui complex, îşi văd de afacerile lor mii de firme chinezeşti ce aduc în ţară vapoare-ntregi de marfă. Angajaţii români ai patronilor chinezi se trezesc înainte de ivirea zorilor, programul de vânzare începând de foarte devreme datorită revânzătorilor din toată ţara ce vin de la primele ore ale dimineţii pentru aprovizionare. Pentru alţii... programul este astfel făcut în aşa fel încât Garda Financiară să aibă foarte puţin timp la dispoziţie pentru control. La orele la care ei ajung acolo, ”jocurile” se vor fi făcut pe ziua respectivă. Oricum... chiar dacă aceştia nu află din timp de controalele gărzii financiare, lacătele se pun pe standuri instantaneu la ivirea organelor de control, iar astfel... mai trece un control!
Aşa cum ne anunţă site-ul acestei zone comerciale, a ajuns să adune la un loc peste 5.500 de magazine ce comercializează o gamă foarte largă de produse. Aici sunt probleme de evaziune fiscală, multe dintre magazinele chinezeşti neoferind nici măcar un bon fiscal. Tot aici este cea mai mare poartă de intrare pentru marfă contrafăcută din Romănia.
Stau acuma... şi mă-ntreb!
Dat fiind că există această zonă cu probleme, dat fiind că vorbim despre un număr de peste 5.500 de magazine ce funcţionează pe o suprafaţă bine delimitată, de ce nu se pot înfiinţa în cadrul acestui complex comercial birouri ale Gărzii financiare care să se ocupe de la „locul faptei” de problemele economico-financiare, iar aceştia să aibă programul exact după cel al afaceriştilor din acest complex? Sunt ferm convins că în cazul în care ar exista comisari ai Gărzii financiare acolo, în „inima” complexului, evaziunea fiscală s-ar micşora sensibil de mult, iar în acest fel bugetul de stat nu ar avea decât de câştigat. Nu cred că aceşti comisari ar trebui „să dea cu barda” prin oferirea de amenzi usturătoare sau deschiderea de procese din prima zi. Cred că ar trebui mizat pe „scoaterea la lumină” din „zona neagră” în „zona gri” (măcar!) în primă fază. Nu ai casă de marcat? Primeşti un avertisment şi o amendă modică, totodată ţi se pune în vedere că în termen de 30-45 zile nu vei mai putea funcţiona fără emiterea bonului fiscal! Prevenire în primul rând, implicare şi îndrumare de specialitate în al doilea rând. E foarte bine că acest complex există, e foarte bine că există afacerişti chinezi ce investesc la noi în ţară, e foarte bine că aceştia oferă locuri de muncă, dar... totodată trebuie să înţeleagă că este imperios necesar să şi respecte regulile economice ale acestei ţări. Identic, cred că nu ar strica să fie deschis un birou al Poliţiei, sau o secţie specială în cadrul acestei zone, poliţişti care să fie direct implicaţi, să ajungă să cunoască problemele acestui popor, să poată să rezolve toate genurile de cazuri în care sunt implicate persoane de origine chineză.

Acelaşi lucru cred că ar trebui înfiinţat în cadrul en-gros de fructe şi legume din comuna Afumaţi. Aici însă... deoarece marfa este perisabilă şi nu o poţi depozita pentru foarte mult timp, odată sechestrată sau confiscată pentru lipsa actelor de provenienţă, acestea ar trebui reorientate către Azile de bătrâni, Case de copii sau Adăposturi pentru persoane nevoiaşe.


Din păcate..., câteodată "statul" prin reprezentanţii săi, face nişte mişcări care îţi cam dau de gândit. Caracatiţa mafiotă acţionează (poate!) sub umbrela unor persoane de la vârf, personaje care au "nevoie" de bani de campanie, iar mai apoi, odată înscăunaţi, reîntorc serviciul primit prin oferirea de diverse "facilităţi" afaceriştilor... .