joi, 6 septembrie 2012

Red Dragon

(găsit-am astă poză la adresa)

Apărut în peisajul dâmboviţean, complexul Dragonul Roşu a devenit principalul punct de shopping pentru cei cu venituri medii sau chiar mici, dat fiind că aceştia nu-şi permit să plătească foarte mult. Aici, sub acoperişul acestui complex, îşi văd de afacerile lor mii de firme chinezeşti ce aduc în ţară vapoare-ntregi de marfă. Angajaţii români ai patronilor chinezi se trezesc înainte de ivirea zorilor, programul de vânzare începând de foarte devreme datorită revânzătorilor din toată ţara ce vin de la primele ore ale dimineţii pentru aprovizionare. Pentru alţii... programul este astfel făcut în aşa fel încât Garda Financiară să aibă foarte puţin timp la dispoziţie pentru control. La orele la care ei ajung acolo, ”jocurile” se vor fi făcut pe ziua respectivă. Oricum... chiar dacă aceştia nu află din timp de controalele gărzii financiare, lacătele se pun pe standuri instantaneu la ivirea organelor de control, iar astfel... mai trece un control!
Aşa cum ne anunţă site-ul acestei zone comerciale, a ajuns să adune la un loc peste 5.500 de magazine ce comercializează o gamă foarte largă de produse. Aici sunt probleme de evaziune fiscală, multe dintre magazinele chinezeşti neoferind nici măcar un bon fiscal. Tot aici este cea mai mare poartă de intrare pentru marfă contrafăcută din Romănia.
Stau acuma... şi mă-ntreb!
Dat fiind că există această zonă cu probleme, dat fiind că vorbim despre un număr de peste 5.500 de magazine ce funcţionează pe o suprafaţă bine delimitată, de ce nu se pot înfiinţa în cadrul acestui complex comercial birouri ale Gărzii financiare care să se ocupe de la „locul faptei” de problemele economico-financiare, iar aceştia să aibă programul exact după cel al afaceriştilor din acest complex? Sunt ferm convins că în cazul în care ar exista comisari ai Gărzii financiare acolo, în „inima” complexului, evaziunea fiscală s-ar micşora sensibil de mult, iar în acest fel bugetul de stat nu ar avea decât de câştigat. Nu cred că aceşti comisari ar trebui „să dea cu barda” prin oferirea de amenzi usturătoare sau deschiderea de procese din prima zi. Cred că ar trebui mizat pe „scoaterea la lumină” din „zona neagră” în „zona gri” (măcar!) în primă fază. Nu ai casă de marcat? Primeşti un avertisment şi o amendă modică, totodată ţi se pune în vedere că în termen de 30-45 zile nu vei mai putea funcţiona fără emiterea bonului fiscal! Prevenire în primul rând, implicare şi îndrumare de specialitate în al doilea rând. E foarte bine că acest complex există, e foarte bine că există afacerişti chinezi ce investesc la noi în ţară, e foarte bine că aceştia oferă locuri de muncă, dar... totodată trebuie să înţeleagă că este imperios necesar să şi respecte regulile economice ale acestei ţări. Identic, cred că nu ar strica să fie deschis un birou al Poliţiei, sau o secţie specială în cadrul acestei zone, poliţişti care să fie direct implicaţi, să ajungă să cunoască problemele acestui popor, să poată să rezolve toate genurile de cazuri în care sunt implicate persoane de origine chineză.

Acelaşi lucru cred că ar trebui înfiinţat în cadrul en-gros de fructe şi legume din comuna Afumaţi. Aici însă... deoarece marfa este perisabilă şi nu o poţi depozita pentru foarte mult timp, odată sechestrată sau confiscată pentru lipsa actelor de provenienţă, acestea ar trebui reorientate către Azile de bătrâni, Case de copii sau Adăposturi pentru persoane nevoiaşe.


Din păcate..., câteodată "statul" prin reprezentanţii săi, face nişte mişcări care îţi cam dau de gândit. Caracatiţa mafiotă acţionează (poate!) sub umbrela unor persoane de la vârf, personaje care au "nevoie" de bani de campanie, iar mai apoi, odată înscăunaţi, reîntorc serviciul primit prin oferirea de diverse "facilităţi" afaceriştilor... .       

Niciun comentariu: