duminică, 2 decembrie 2012

Distrugere şi AutoDistrugere


Merg pe stradă. La un moment dat, văd păşind cu greu ajutat fiind de-un baston un chip cunoscut. Nu pot să nu-mi ascund mirarea. Recunoscusem în persoana ce cu greu se deplasa un fost coleg de clasă din Şcoala Generală. Dintr-o persoană mai mică de înălţime decât mine, dar bine legată la trup, se transformase într-o persoană gârbovită, un trup istovit ce tremura din toate mădularele, nefiind stăpân nici măcar pe propriile picioare. Când mai avea doar cca 4-5m de mine, mă observă şi el pe mine şi decide că-i va fi mai uşor să mă aştepte el pe mine, până când voi ajunge-n dreptul lui. În tot acest timp cât mă aşteaptă, încearcă... şi reuşeşte cu greu să-şi rezeme bastonul medicinal de trup, şi-şi întinde mâna dreaptă pentru o strângere de mână.
Mă uit lung către figura lui, privesc lung la bâţâiala trupului lui nesigur, nu-mi ascund sentimentele de compasiune şi-l întreb cum dracu a reuşit să ajungă halul în care era.
- Eheeee... acuma-s bine! Mă pot deplasa..., nu mai sunt chiar dependent de cineva...
- Dar... de la ce ti se trage? Ce dracu ai păţit?
- Comoţie cerebrală! Aşa cum îţi spuneam, acuma-s mai bine. În urmă cu aproape 3 ani eram la stadiul de legumă, eram paralizat complet, trăiam cu pamperşii pe mine... Acum..., de bine..., de rău..., uite că am ajuns să mă mişc de colo-colo, doar ca partea stângă a corpului îmi este încă incomplet functională. Mâna stângă imi este imposibil să o mişc...
- Dar... de ce? Te-ai enervat? Te-ai supărat? Ce a reuşit să te scoată din circuit?
- Hmmmm... Anii de muncă într.o multinaţională cu profil ţigări. Muncă multă peste program, target-uri de neatins, şedinţe interminabile pline de scandaluri cu personalul din conducere, acţiuni sindicale..., la un moment dat... am clacat! Iar atunci... a facut POC! Restul... tratamente, recuperări, încercări de a depăşi momentul nelăcut!
- Şi acuma? Eşti pensionat medical?
- Da. Sunt pensionat de atunci. Pot spune că am avut noroc de faptul că am avut vechime mare în muncă, de faptul că am avut salariul mare, astfel că beneficiez de o pensie de cca 16 mil..
- Una peste alta..., sunt mulţi cei ce muncesc pe rupte pentru nici jumate din bani, îi zic eu.
- Crede-mă că aş fi preferat să muncesc pe rupte, decât să ajung aşa cum sunt acuma... Aşa..., acum nu fac altceva decât să-mi continui tratamentul, să mă duc la recuperarea medicală, cu speranţa că mă voi reface, că funcţiile organismului vor mai lucra iarăşi cu spor.
Discuţia noastră a mai durat vreme de câteva minute, după care ne-am strâns iarăşi mâinile, i-am urat sănătate alături de cele mai bune gânduri ale mele, apoi am plecat... Mă gândesc la omul ce-a fost, nu mă pot opri să mă gândesc la leguma ce a ajuns, nesigur pe trupul sau mintea lui ce nu mai funcţionează în parametrii normali.

Pot să spun că această întâlnire a fost precum un şoc pentru mine. De felul meu, sunt o persoană care nu acceptă nedreptatea, nu-mi plac jignirile, nu-mi plac înjosirile, nu accept să-şi bată nimeni joc de mine.
La locul de muncă, muncesc ("cu drag şi spor pentru al firmei viitor") pe rupte, îmi place să mă implic 100%, trăiesc la intensitate maximă toate activităţile de parcă aş face parte din acţionariatul acesteia. De câteva ori am ajuns şi la conflicte cu superiorii datorită celor expuse mai sus, sau datorită unor acuze nefondate. Nu-mi plac! Dacă tot ţii să mă acuzi de ceva..., măcar să ai dovezi! Accept critica, îmi fac autocritica (dacă este cazul!) şi încerc să nu înfăptuiesc de 2 ori aceeaşi greşeală. E greu să aştepţi de la superiori corectitudine, e greu să-ţi doreşti recunoaşterea acestora, şi să te trezeşti cu îndiferenţă în cel mai bun caz, dacă nu chiar cu acuze de tot felul neacoperite fiind de absolut nimic.
În familie, am trecut prin "câteva" situaţii total neplăcute. Câteva este un mod de a spune. Un divorţ urât urmat fiind de alte 2 procese... la fel de urâte. Mai apoi alte câteva situaţii ce m-au făcut să mă enervez cumplit. Dacă sunt intransigent în relaţiile de muncă, cu atât mai mult aşteptările sunt mai mari de la familie. Mă aştept ca persoanele din jurul meu să mă cunoască mai bine, şi să nu facă aceleaşi greşeli...
S-a întâmplat ca ultimii 8-9 ani să fie EXTREM de agitaţi, atât în plan personal, cât şi în plan profesional.
Am sinţit de câteva ori cum capu-mi stă să explodeze. Am explodat doar eu, creierii rămânând pentru moment la locul lor!    

În ultima lună, mi s-a întâmplat să vorbesc pe această temă cu 4-5 persoane diferite, persoane apropiate mie, persoane trecute de 40 de ani, persoane care ştiu foarte bine ce au însemnat ultimii ani pentru mine.Toţi, şi fiecare independent unul de celalalt mi-au spus lucruri de genul:

- Moşule... prin câte ai trecut tu-n ultimii ani... mă şi mir cum de mai ai draq capul pe umeri!
- Cum ai reuşit să nu o iei pe arătură?
- Popa... atunci când explodezi..., trebuie să te gandeşti că faci un rău de 2 ori! Odată-ţi faci un rău ţie..., şi totodată-i produci un rău interlocutorului tău!
- Ce draq faci? Unde vrei să ajungi? Tu vrei să-ţi bubuie creierii? Nu mai pune la suflet toate tâmpeniile unuia sau altuia!
- Ale cui păcate le plăteşti băi băiete? Parcă faci ceva de atragi belelele spre tine! Nimic nu-ţi mai iese..., ai parte de idioţi prin jurul tau, mai lasă-le şi tu mai uşor, nu te mai implica chiar 100%. Nu merită nimeni şi nimic viaţa şi sănătatea ta!...



Se spune că primul pas spre vindecare-l reprezintă recunoaşterea unei probleme...





În ciclul “Trăirile lu’ Popa’s”, mai puteţi citi:
EU 
EU - Gând nebun 
Lăsaţi fluturii să zboare! 
Fluturi... Fluturi... 
Scurte consideraţii asupra căsniciei 
Prietenia 

Niciun comentariu: