duminică, 20 ianuarie 2013

West vs East


Mizerie... Praf... Gunoaie... Fecale de câini... şi alte Materiale reciclabile

WEST
Stam mai acum un an pentru o scurtă perioadă de timp într-o staţiune belgiană aflată pe litoralul Mării Nordului. De-a lungul scurtei mele şederi acolo, plecam de regulă dimineaţa devreme... pentru a mă reîntoarce "la bază" seara târziu, într-o încercare nebună de a vedea oameni şi locuri noi, civilizaţie şi arhitectură, mod de trai şi altele asemenea. În fapt, toate acestea le-am făcut de ori de câte ori am avut ocazia sa ajung prin ţări aflate la vest de ţara noastră românească. Nu mă pot lăuda cu foarte multe ieşiri, sau cu un număr foarte mare de ţări vizitate,. Până acum, am fost doar prin Italia, Austria, Ungaria şi bineînţeles aşa cum spuneam mai sus, în Belgia. 
Spuneam într-un post scris imediat după revenirea în ţară că primul lucru care m-a frapat în Belgia a fost verdele. Acolo iarba este verde! 
Poate o să spuneţi: 
- Cum adică acolo iarba-i verde? Ce! Iarba noastră-i albastră?
Nu! Iarba noastră-i tot verde! Numai că a noastră-i de un verde cenuşiu, sau poate de un verde arămiu vara sau toamna atunci când e arsă de soare, sau poate de-un verde... Nu verdele crud de acolo! Ştiu, poate ei au de partea lor şi clima care iarna nu prea scade sub 0 grade, iar vara de foarte puţine ori saltă peste 30 grade. Poate! Dar poate solul lor nu este sufocat de atâta praf cum este cel de la noi.



Acolo, pentru a nu avea blocurile acoperite de praf, urcau omul cu furtunul într-un PRB, iar acesta spăla cu jet de apă faţada blocurilor. Acolo, dimineaţa devreme, atunci când ieşeam din casă, mă întâlneam cu omul care manevra maşinăria de aspirat trotuarul. Frecvente erau şi furtunile de nisip. Staţiunile de la malul mării aveau toate străzile acoperite de nisip după o astfel de furtună! Numai că... imediat după ce aceasta se termina, intrau în acţiune maşinile şi utilajele primăriei care strângeau nisipul adus de furtuna după plajă, şi-l reduceau înapoi acolo unde-i era locul. Acolo dimineaţa ieşeau la prima oră să-şi plimbe câinii. S-a întâmplat să văd o persoană ce ţinea şi 6-7 câini în lese. Numai că... în urma lor nu vedeai munţi de fecale, nu se întâmpla să calci în vreunul pe stradă. Acolo materialele reciclabile sunt strânse în pubele speciale, şi n-ai să vezi pe vreunul aruncând deşeuri din plastic în pubela de resturi menajere. Ba... mai mult! Dat fiind că este bine ştiut că plasticului îi sunt necesari foarte mulţi ani pentru a se degrada, acolo sunt persoane care încearcă să dea o a doua viaţă PET-urilor, pe lângă reciclarea clasică.


Din PET-uri, cu puţină ingeniozitate, cu puţină vopsea, cu câteva ustensile, aceştia construiesc diverse modele de morişti sau alte obiecte decorative...

Exemplele ar putea continua, acelaşi tip de curăţenie l-am putut observa în mai toate ţările prin care am trecut. Poate... ceva mai puţin în Italia, care... dat fiind că "ne tragem din acelaşi neam" sunt cam similari cu noi.  

Prin anii '91-'92, un bun amic de-al meu a ajuns printr-o localitate din Elveţia. Având el atunci o funcţie într-o organizaţie studenţească, a participat la un schimb de experienţă p-acolo. Îmi aduc şi-acum aminte cum la reîntoarcerea lui în ţară, acesta ne-a povestit impresiile lui de acolo. Ce a văzut, ce i-a plăcut, ce l-a impresionat... sau ce l-a fascinat! A fost foarte surprins atunci când organizatorii i-au dus să viziteze aşa zisa groapă de gunoi a oraşului, fazele de sortare şi mai apoi reciclare a deşeurilor, dar şi centrala termică ce funcţiona pe bază de biomasă, biomasă rezultată în fapt tocmai din resturile menajere. Această centrală termică... asigura încălzirea acelui mic oraş! Prin urmare... nici groapa de gunoi nu risca să fie închisă după un anumit număr de ani datorită umplerii ei..., iar ca "bonus" oraşul se încălzea de la o centrală al cărui combustibil era făcut tocmai din resturile menajere produse de locuitori...
Mai săptămâna trecută, am văzut un reportaj la ştiri. Era despre un profesor norvegian (dacă am reţinut eu bine!). Omul era căsătorit cu o româncă de-a noastră de prin părţile Sibiului. Trăise vreme de câţiva ani pe la noi, după care plecaseră către ţara lui natală. Preda acum la o şcoală d-acolo! Dar... ce şcoală! O şcoală independent energetică! O şcoală care nu depindea deloc de nici un sistem centralizat, o şcoală construită după ultimele sisteme de încălzire bazată pe energie solară. Ba... mai mult! Dat fiind că aveau un "exces de producţie", mai încălzeau o grădiniţă şi un bazin de înot.

EAST


La noi... cuvintele par de prisos! La tot pasul nu vezi decât mizerie. Trecem nepăsători, neluând în seamă mojicul ce mân'că seminţe şi scuipă cojile pe jos. Mergem pe stradă şi ne facem că nu băgăm de seamă când unul sau altul aruncă tot felul de gunoaie pe stradă, chiar dacă coşul de gunoi se află la mai puţin de 5 paşi de el. Numai la noi poţi să-ţi "botezi" pantofii în fiece seară cu fecale de câini pe care le întâlneşti la tot pasul în drumul tău. Numai la noi deţinătorii de patrupede îşi pot duce animalele la plimbare într-un parc de copii, deşi... gard în gard cu acesta este şi un părculeţ care se adresează tocmai lor!!! La noi, la gunoi... totu-i alandala! În tomberoane lumea aruncă tot la grămadă, urmând ca ce va fi recuperat... să fie recuperat de la groapa de gunoi! De ceva timp, romii noştri şi-au dat seama că PET-urile pot reprezenta o sursă de venit. Acuma-i vezi zi de zi trăgând la căruţuri, sau cu câte-o cotârcă trasă de fu'n măgăruş, în care sunt nişte saci mari de rafie, pe care-i umplu cu PET-uri, pe care mai apoi le duc la centrele speciale. Nesimţirea oricum n-are margini, mitocanul aruncând gunoiul de multe ori pe lângă pubele sau containere. Praf? De unde? Păi... numai la noi poate exista un şantier în mijlocul oraşului, iar la ieşirea camioanelor sau a ultilajelor acestora să nu le fie curăţate roţile. Uite-aşa... camioanele ies în trafic cu roţile pline de noroi amestecat cu nisip sau ciment, noroi pe care mai apoi "îl pierd pe drum", acesta se usucă, este luat la măcinat de roţile altor maşini... şi se transformă în praf.
Multe ar mai fi de spus pe acest subiect, multe ar trebui făcute spre îndrumarea grobienilor de pe aceste meleaguri către calea cea bună, spre a avea şi noi o "ţară ca afară", spre o lume mai curată... Toate au un început! 
Începutul sunt eu cel ce scrie aceste rânduri, aşa cum începutul poţi fi tu cititorul acestora. Începutul pot fi factorii de decizie ai acestor ţări, aşa cum începutul spre o lume mai curată poate fi reprezentat de învăţămintele pe care le dăm copiilor noştrii...

În cazul în care veţi dori să vedeţi mai multe imagini din pelegrinările mele pe alte meleaguri, o puteţi face vizitând locaţia http://cpopasphotography.blogspot.ro, loc unde-mi postez fotografiile făcute prin diverse locuri.


În ciclul “Ţara lu’ Popa’s”, mai puteţi citi:

Nemira




vineri, 18 ianuarie 2013

D'ale ortodoxismului românesc


Offff...
Încurcate sunt căile Domnului! Încurcate şi întortocheate..., cât despre Grădina Domnului... Ce să mai vorbim! Plină-i ea de tot soiul de specii... şi specimene!

Scăpată fiind ea Biserica Ortodoxă Română de prigoana ceauşistă, de tot felul de demolări sau strămutări şi alte urmăriri ale înaltelor feţe bisericeşti, imediat după revoluţie s-a dezmeticit! Drept pentru care... a purces la atac! Ştiau ei ce ştiau! Secolul XXI avea să fie unul religios... ori nu avea să fie deloc! Cel puţin... aşa se spunea. Şi atunci, ce şi-au zis ei? Acum! Acum este momentul propice!
Aş fi tentat să fac un recensământ al lăcaşurilor de cult ortodoxe din România! Oare câte au fost în 1960? Între 1960-1989 s-au mai construit..., ... s-au daramat, rezultă un număr de ... locaşuri de cult în 1989.
Dar... din 1990 până astăzi? Statistic vorbind... cam câte persoane sunt arondate unei biserici? Tare mi-ar place să văd astfel de statistici! Asta şi pentru că după revoluţie bisericile au apărut precum ciupercile după ploaie. Unde te uiţi..., unde priveşti..., nu mai vezi în astă ţară decât bănci, farmacii, săli de jocuri/pariuri si... biserici! Păi... cum să nu edifice? Cum să nu edifice când au primit domeniile înapoi? Ba.... mai mult! Au mai fost şi scutiţi de la plata unor taxe şi impozite către stat (pentru că ei se şi consideră a fi... un stat în stat).
Nu le-a ajuns că au primit înapoi domenii-ntinse, păduri, terenuri agricole, fonduri piscicole şi altele asemenea. Nu! Păi... cum să le ajungă atunci când au prins gustul banilor? Atunci a fost momentul când s-au lansat în afaceri! Aveau tipografii. Au făcut ce au făcut şi au obţinut exclusivitate în producerea şi vânzarea calendarelor bisericeşti! MONOPOL! Au văzut ei că au apărut pe piaţă produse chinezeşti sau No name de tipul candele sau lumânări. Atunci au decretat că nu mai are voie mireanul să vină cu lumânări sau candele cumpărate "din afară". Vrei să aprinzi o lumânare într-u memoria unei persoane pierdute? Apăi... o poţi face! Dar... numai după ce cumperi din biserică! Au deschis spălătorii, şi-au înfiinţat propria agenţie de turism, nemaivorbind de magazinele ce comercializează obiecte de cult religios... Mai nou, dat fiind că au început să apară cimitirele particulare, dat fiind că şi-au dat seama că pierd bani din cauza acestora, doresc să se instituie MONOPOL-ul şi pe cimitire! Să nu se mai dea avize pentru înfiinţarea de cimitire particulare!
La toate astea se mai adaugă post tv, post radio, site-uri de specialitate, spovedanii pe mail, comunicare dusă pe cele mai înalte culmi, că doar ne aflăm în era tehnologiei 4G, iar "onor biserica" vrea să se afle-n prim-planul populaţiei!
Pentru că tot vorbim de tehnologie..., renumită (în sens negativ bineînţeles!) a ajuns Catedrala din Mioveni. Impunătoare aşa cum bine-i stă unui locaş al Domnului, dar luminată-n exterior precum un brad de crăciun. Stai şi te minunezi când vezi o atare minunăţie! Cine-a mai auzit de o biserică să fie luminată (de-ai zice că-i orgă de lumini!) ca un loc de pierzanie precum o discotecă? Mare îţi e grădina Doamne!
Mai nou... dacă tot nu mai vin enoriaşii la slujbă, pe principiul "Dacă nu vine Mahomed la munte..., vine muntele la Mohamed!", şi preoţii şi-au montat instalaţii de sunet, au atârnat boxele de jur-împrejurl bisericii, iară slujba poate fi ascultată şi din casă... chiar de ai geamurile închise! 
În mintea mea... eu unul... gândesc că biserica-i un loc de reculegere, un loc unde trebuie să-ţi cauţi liniştea şi reculegerea, un loc ce trebuie să-ţi ofere intimitate, un loc unde să poţi sta doar tu cu Dumnezeu! Astfel de slujbe puse la maxim în boxele din dotarea bisericilor pe mine MĂ ORIPILEAZĂ! Dacă vreau să ascult o slujbă... mă duc la biserică, iar în cel mai rău caz în care nu m-aş putea deplasa... aş avea la dispoziţie posturile radio-tv. Nu-nţeleg de ce ar trebui să suport decibelii din boxele ortodoxe? Poate eu vreau să dorm mai mult duminica! Poate nu ţin neapărat să ascult utrenia! Poate muncesc noaptea şi doar ce am ajuns acasă de la servici, îmi fac un duş şi când să mă arunc în pat pentru a mă odihni... Dang! Bang! Stai că-ncepe slujba! Sau... poate nu-s ortodox! Poate-s budist sau mahomedan! De ce să fiu obligat să ascult slujba unei religii de care nu aparţin? 
Hmmm... Mare problemă!

Nu-n ultimul rând... în această perioadă, Catedrala Neamului este în construcţie, catedrală care se vrea a fi CEA MAI MARE SI MAI TARE, că d-aia-i Catedrala Neamului Românesc, şi cum să nu fie mare... atunci când este învecinaţă cu una dintre cele mai mari clădiri din lume? Guvernanţii le-au dat terenul de care aveau nevoie..., în locaţia pe care şi-au dorit-o! Ba mai mult! Le-au mai dat şi "o pălărie de bani"! Averile bisericii sunt colosale! Dar ei... au facut (şi mai fac!) colecte pentru strângerea fondurilor necesare edificării. Dacă stai şi analizezi persoanele care se prezinţă constant la biserică, vei constata că mare parte dintre aceştia sunt pensionari. Adecă... categoria cea mai defavorizată de soartă, oameni cu venituri foarte mici, oameni care-şi rup de la gură câţiva bănuţi pentru a cumpăra câte-o lumânare, pentru câte-un acatist sau câte-o pomenire.

Decât toate acestea, mi-aş fi dorit să văd cate-un spital pe fiece mitropolie, spital care să ofere servicii medicale persoanelor defavorizate de soartă, azile de bătrâni sau aşezământe pentru persoanele fără adăpost! Mi-aş dori să aud de acte de caritate, mi-aş dori foarte mult să aud de implicare activă a feţelor bisericeşti în cazuri umanitare! Numai că... popa are 3 mâini, iar toate-s pe luat! Niciuna pe dat!

Ce am fost... şi ce-am ajuns!


În ciclul “Ţara lu’ Popa’s”, mai puteţi citi:


Nemira

 

joi, 10 ianuarie 2013

D'ale morţii şi îngropăciunii la români


Să fie clar!
Nu vorbesc despre cineva anume! Vorbesc la modul general, vorbesc despre mentalitatea asta tipic românească care "NE PERMITE" să dictăm altora "ce-şi-cum să facă" pentru că aşa-i orânduirea şi rostul lucrurilor...
De faci parte dintre cei aflaţi în lumina reflectoarelor, de-ţi trăieşti viaţa ca personalitate muzicală, cinematografică, de apari mai tot timpul la televizor, viaţa... sau moartea nu-ţi mai aparţine! Nu mai contează ce-ţi doreşti tu, nu mai contează de ai o "ultima dorinţă" pe care o-mpărtăşeşti pesoanei dragi spre înfăptuire atunci când vei pleca spre nefiinţă. De ai murit... nimic nu mai contează! "Poporul" vrea circ! Poporul vrea să se fotografieze cu tine-ntr-o ultimă poză, vrea să-ţi aprindă o lumânare la catafalc, vrea să fie aşezat la masă la pomană...
Totodată, poporul vrea să se-ntâlnească la biserică sau în cimitir cu vedetele, actorii, muzicienii sau politicienii. Ăştia... plâng la fel ca noi? Ce demnitate..., ce respect faţă de persoana decedată sau faţă de urmaşii acestora...! Nu mai contează pentru nimeni faptul că cel trecut spre nefiinţă după o viaţă petrecută-n lumina reflectoarelor îşi doreşte la propria înmormântare decenţă, doar familia şi pe cei apropiaţi. Cum să faci un asemenea lucru? Adică... să nu te vază poporu? Adeca... să nu facă poporu cozi kilometrice pentru a te vedea o ultimă oară? Adeca... să nu te ducă poporu cu alai şi pompă la groapă? Adeca... să nu-ţi facă biserica noastră slujbe de mortăciune cu sobor de preoţi şi transmise în direct la nu ştiu câte televiziuni? Adeca... să nu se tăvălească pe jos de durere nevasta sau soţul defunctului(-ei) şi să nu bocească pe mormânt?
Circ! Şi... dacă poporul doreşte circ, atunci televiziunile asta le dau! Păi... dacă asta face audienţă! Cine le-ar putea interzice? Din păcate... otv-izarea se produce zi de zi... şi ceas de ceas! Nu mai contează astăzi că-i vorba de o televiziune de ştiri, nu mai contează că-i vorba de un post generalist. Toate (dar... absolut toate!) posturile nu fac altceva decât să disece pe toate planurile moartea, viaţa, ideile, trăirile celui plecat în nefiinţă!

Scriam într-un post anterior despre momentul când am decis să părăsesc lumea muzicală, precum şi despre ce m-a făcut să iau această decizie. M-am scârbit efectiv şi am decis că-i mai sănătos să o iau de la capăt într-un alt domeniu. Niciodată nu mi-a plăcut să accept "impunerile" altora. N-am făcut niciodată ceva doar pentru că "aşa-i dat"! Am preferat să-mi aleg drumul meu neinfluenţat de alte persoane. De-ar fi să-mi ştiu sfârşitul aproape, probabil că şi eu mi-aş dori ceva pentru "ultimul drum"..., şi totodată mi-ar face plăcere să ştiu că cineva-mi va transpune ultimele gânduri... În niciun caz nu mi-aş dori... circ!

Circ odată cu trecerea în nefiinţă, circ pe durata priveghiului, circ cu prilejul înmormântării! Numai că circul nu se opreşte odată cu îngroparea celui trecut în nefiinţă! Cum să treacă? Păi... acum este momentul cel mai prielnic pentru a diseca viaţa celui tocmai îngropat! Atunci este momentul în care începem să aflăm: câte neveste (soţi) a ţinut, câte amante (amanţi) au trecut prin patul lui (ei), atunci este momentul optim să apară copii din flori, iar dacă ei nu apar singuri... sunt căutaţi! Păi... nu se apropie cumva momentul deschiderii a ceea ce se numeşte testament? Altfel... un nou subiect de circ! Trebuie să afle tot poporu ce-şi-cum a avut..., ce-şi-cum a împărţit, cine-ce a primit la-mpărţeală, cine-cum a rămas pe dinafară...

Hmmm...
De ce oare nu se poate trăi şi fără "circ"? De ce trebuie să dăm dovadă şi-n ultimul ceas de demnitate? De ce oare nu putem lăsa lucrurile exact acolo unde le-a lăsat persoana decedată? După o viaţă trăită în lumina reflectoarelor, după o viaţă în care defunctul(a) au fost invitaţi la diverse televiziuni, momente în care a tot spus ce gandeşte sau înfăptuieşte, după nenumărate articole apărute prin presă, fie ea de scandal sau nu, poate-şi doreşte "ceva" anume la "ieşirea din scenă"! Altceva! Decenţă... simplitate... apropiaţi... Atât! Nimic mai mult!


UPDATE ora 22: 
- Andreea Marin Bănică tocmai ce şi-a făcut publică decizia de a divorţa de Ştefan Bănică Jr printr-o postare pe Facebook in jurul orei 21... Televiziunile au preluat din mers "ştirea bombă", au trecut-o la Breaking News şi au trecut la disecat care pe cine a înşelat, cine pe cine a trădat, cum s-o împărţi averea, si altele asemenea...

Să te ţii mizerii şi porcării!!!


În ciclul “Ţara lu’ Popa’s”, mai puteţi citi:
Rebel 1
Rebel 2
Românica noastră
Rezolvarea problemei pensionarilor...
Fost-am lele... ce am fost!


Nemira

miercuri, 2 ianuarie 2013

La-nceput de an nou...


La ora scrierii acestui post, trecut-au deja primele 36 de ore din 2013. Ce-aş putea spune despre 2012 privit retrospectiv?
Privit în ansamblu..., aş putea spune că a fost "cel mai negru an" din toate punctele de vedere, precum şi pe toate planurile... Cam tot ce am vrut... nu mi-a ieşit! Mai toate speranţele mele... s-au năruit! Un an agitat, un an agitat, un an în care m-am tot "agitat" cu speranţa că în vreun fel voi reuşi să scot iepurele din joben.

Hmmm...
Unii ar putea spune:
- Poate aşteptările tale au fost mult prea mari!
- Nu cumva... ştacheta pe care ţi-ai impus-o a fost mult prea sus?

NU! Dat fiind că nici 2011 nu a fost un an ieşit din comun, ţelurile pentru 2012 nu au fost foarte mari, nu mi-am dorit lucruri "ieşite din comun". Privind la cele prin care "am trecut" de-a lungul anilor anteriori, am avut şi momente de vârf, la fel cum am trecut şi prin momente de cădere. Am trecut cu bine peste ele, fie că a fost vorba de-o mare bucurie, sau de-o mare tristeţe. Am încercat să-mi păstrez capul pe umeri şi să nu mă-mbăt de bucurie, tot aşa de bine cum am încercat să nu fiu dărâmat de-o mare tristeţe... Eu zic c-am reuşit! Câteodată-mi mai zic şi alţii: ...nu ştiu cum draq de-ai reuşit să nu o iei pe arătură după câte-ai pătimit! Uite că... mi-am păstrat "minţile-ntregi"! Asta şi pentru că am învăţat! Am învăţat din fiecare lucru pe care l-am trăit, am găsit energia necesară pentru a merge mai departe. Sfârşitul de an 2012, mi-a mai dat o lecţie de viaţă, o lecţie dureroasă despre care am şi scris la acea dată un post.  Am tras şi de acolo învăţăminte!

Dus e 2012..., doar ce-a-nceput 2013! Nici de la acest an nu doresc lucruri ieşite din comun!
- Vreau doar să am sănătate, pentru că fără sănătate... nimic nu poţi duce la-deplinire, ba mai mult! Costă, şi costă al dracului de mult!
- Apoi, pentru acest an mi-am propus să muncesc pe 2 fronturi, să ţin ş-un "full" precum ş-un "part-time", într-o goană nebună spre bunăstare.
- Pe plan personal... Ce-o vrea D-zeu! În rest, multă linişte, mai puţine situaţii supărătoare, mai puţini nervi... Dacă se "leagă" lucrurile totu-i Ok!   

Auspiciile-s bune. Poate-s doar lucruri generale, poate-s doar gânduri de-nceput de an, poate-s doar speranţe de mai bine, poate... Privind însă înainte la un întreg an 2013 care doar ce a început, tind să cred că-n acest an multe vor fi cele ce se vor "aşeza" în făgaş.

Aşa ca...
La mulţi ani, să fiţi sănătoşi şi la pungă groşi!
Să aveţi parte de un 2013 mai bun decât 2012, lăsaţi în urma ce a însemnat trecutul, priviţi înainte cu speranţe şi dorinţa de mai bine! Să fiţi iubiţi de cei dragi vouă! 



Nemira